Cina cea de taină - Vasile Voiculescu

Băteai domol şi norii silnici cerneau zadarnic să te-ascundă
Când ţi-am deschis, în noaptea ceea, cămara-mi sufletului scundă.
De cum intraşi, târând lumina de lunga-Ţi haină aninată,
Chilerul mi-a părut mai muced, poiata mai întunecată.

Dar ridicaşi din tindă mâna uşor spre-a binecuvânta,
Și iată, se bolţi tavanul, -nălțându-se deasupra Ta.
Te-am cunoscut, deşi veniseşi un tanic oaspe nechemat,
Și-am priceput că ţi-este sete şi încă, Doamne, n-ai cinat.

"M-am abătut să fac la tine, de-ngădui, cina cea de taină.
Chiverniseşte pentru Paşte şi pune-ţi grabnic altă haină,
Adună rudele şi soţii cu slugile la sărbătoare,
Și toarnă apă caldă-n vase, să-i spăl frăţeşte pe piciore".

"Stăpâne, ţi-am răspuns şi glasul în gât mi se făcuse ghem
În tot pământul n-am pe nimeni să vie-atuncea când îl chem.
Sărac şi fără de prieteni mă ocolesc de mult drumeţii,
Căci n-am nici azimă, nici sare pe masa goală a vieţii.

Priveşte, ca-n pustietate-i: Doar eu în faţă Ta mă scol
Și nu-i o dramură de pâne să-ţi pun 'nainte pe pristol"...
Atunci spre inima-mi crescută purtându-ţi slobod braţul drept,
Ca dintr-o lacră nencuiată mi-ai scos-o repede din piept,

Ai rupt-o, lesne ca pe-o roadă ce coaptă spânzură de ram,
Și n-am simţit nici o durere, aşa de bucuros eram.
Apoi, frângând-o bucăţele, cum nu aveam la cină soţi,
M-ai dus tăcut la o răscruce şi-am împărţit-o-n zori la toţi.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.