Cântecul ursului - Vasile Voiculescu

Ursule, uriaş schimnic bătrân
Ascuns de lume în peşteri sihastre,
Paşii tăi limpezi stele rămân
Înfipte-n potecile noastre.

Tu, patriah al muntelui sur.
Stai în flacăra zmeurei ca-n strană
Şi molcom mormăi cântecul pur
Întru slavă dătătorului de hrană.

Când luna se razemă-n schituri de stânci
Şi lăncile stelelor trec drepte,
Cu umbra pădurii pe umeri adânci
Coborî luminişuri de trepte.

Cine în labe atâta tărie
Şi-atâta blândeţe în duh ţi-a pus ?
Au, ispitit de-naltă sihăstrie,
Suii pân' la bârlogul tău
Isus ?

Unde te aflai la obârşie când
Taina-şi zvârlea pretutindeni grăunţii
De vii aşa calm, pe veacuri călcând
Țintat cu mir în oasele frunţii ?

Paşnice pustnic, lotru somnoros,
Sfânt păduratec visător de miere.
Sub rază de păr ursuz şi roş
Nădejdi şi temeri şerpuie-n tăcere.

Destinul tău n-are hrisoave, nici steme,
Iar mintea ta albă şi fără de cute
Priveşte, dintr-un colţ de vreme,
Goana palidelor fiare necunoscute

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.