Cântecul sufletului - Vasile Voiculescu

Suflete, navă călătoare,
Ce străbaţi, îndrăzneaţă, lumile,
Nu-mi zvârli patimile-n vâltoare...
Ia-mi-le şi du-mi-le.

Nu căta că sunt grele
Lăzile cu aur ale călătorului:
Vom plăti cu aurul din ele
Vama corsarilor, bir dorului.

Tremură trupul, văzând abisurile;
Nu-l asculta... L-a năpădit osânză,
Desfăşoare pe vergi visurile,
Sus, cât mai sus urcă-le pânză.

Printre spumele sfărmate
Și-ale norilor grele liote
Toate vânturile înhămate
Să te ducă numai în chiote.

Și la câţi ţi-or strigă "stai, abate,
Alergi spre pieire", spune-le
Că pe suflete din eternitate
Le poartă spre țel furtunile.

Numai la cârmă să fie dibaci
Cel ce struneşte apa şi mugetele,
Și tu de la Domnul ai cârmaci,
Zi şi noapte, cu schimbul, cugetele.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.