Una nu mai e mama

Autor:Alex Camburu


Adăugat de: Alex Camburu

miercuri, 30 martie 2016

Îmi arde pielea de frică şi de ruşine
Tu, mamă, care m-ai sălăşluit în tine
M-ai rănit şi m-ai făcut neom, cum numai tu ştii
Cu mâna m-ai mângâiat, dar cuvintele-ţi m-au rupt fâşii, fâşii

M-ai oferit lumii, mi-ai dat lapte de furtună,
Dar eu m-am născut ploaie de vară care nu fulgeră şi tună
Singuratic am încercat să mă ascund printre flori şi petale,
Dar tu mi-ai spus că trebuie să inund toate străzile murdare

Privirea critică din ochii tăi plini cu dezamăgire
Atârnă greu ca o piatră de mormânt
Sub care când o să ajungi nu ştiu dacă o să te plâng
Sau dacă o să îmi ridic ochii spre cer răpus de fericire

Când o să îţi dai ultima răsuflare amară
Îmi va fi greu să te văd ca ce ar fi trebuit să fii, o mamă…
Printre amintiri prăfuite o să bag de seamă
Că nu am cunoscut-o niciodată pe această doamnă


vezi mai multe poezii de: Alex Camburu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Familie
  • »» Poezie de debut? da
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: XXXI.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.