Turmele soarelui

Autor:Tudor George


Adăugat de: cristi

vineri, 23 ianuarie 2015

Era o zi cuprinsa intr-un potop de soare
Ce inunda orasul in seu topit si-n miere,
Cand fiecare turla parea o lumanare
Cu boiul lins de flacari, scalamb, fara putere.

Deasupra, peste case, plutea o apa-a mortii incat intreg orasul parea fata morgana
Plopi fumegau subtire cu prapuri, spelbe tortii
Pe zarile incerte clatinandu-si lin pulpana
In dupa-amiaza ceea in care si asfaltul
Se molesea-ntre pietre, glotandu-le-n gingie,
O lene fara seaman acuprinsese-naltul,
Necum sa mai pluteasca vreo-ntraripare vie!

Cu plumb topit pe aripi, cutezatoare vrabii,
Mai atingand cu burta in saltul lor tarana, inconjurau havuzul cu sclipitoare sabii
Ce le rotea de-a surda peste prapad fantana.
Parea ca-i, mai degraba, un car persan cu spite
Si cu hangere lucii ce scapara-n lumina
Cand macina-n de-a valma solarele cosite
Si-armuri din solzi de sarpe ce-i cad sub ghilotina!

O prevestire, totusi, purtau acele spade
Rotite-arhangheleste, sus, peste soclu-n crestet,
Desi, neluand aminte inaltelor tirade,
Se culcusau prin pulberi, vrabeti cu puful vested
Aceasta este clipa in care, de departe,
Razbise dinspre margini, din stinsele cartiere,
Un lung exod fantastic cuvantator de moarte,
Urnindu-se spre moarte cu ultima putere.

Crezui un roi de muste, la inceput, si parca
Zarii un bloc de neguri crapandu-si mozaicul,
Precum in toiul verii starnite muste-ncearca
Un zbor compact, extatic, intr-un vacarm ridicul

Pe urma se prelinse ca o imensa pata
De instabile tonuri, mereu intunecoase,
Ce-nchipuiau o tramba de elefanti plecata
Spre tintirimul carnii si-al putredelor oase

Aceasta viziune din urma fu cea justa:
Curand se-adeverira funestele impresii!
Era, de fapt, o turma manata dinspre pusta,
Cu trunchiuri mari, ghiolbane, ca un exod de gresii

Nediferentiata persista-n creier zarea,
Dar orice punct ce vine si se bosumfla-n fala
Amplifica si face un fluviu vast cararea,
Contura unei vite crescand monumentala!
(Io-s dinspre baragane si ochiu-mi recunoaste
Cum pe tipsia-ntinsa confunzi un praf c-un vultur,
Or astru-n zori l-adumbra zvacnirea unei broaste,
Or holdele le-asemui cu-a marilor tumulturi)

La fel, nimbata-n colburi, deosebii cea turma,
Si, ager la privire, curand bagai de seama,
Cum se luptau bouarii pe laturi si pe urma
Sa-nchege acea panza ce-ntruna se destrama
Iar oamenii aceia se clatinau spre-ncoace
Pareau sa se desprinza din neguri de balada
Pareau ca sunt din cremeni zdrobite sub tesace,
Hirsuti cum insisi codrii cand vantu-n ei se-nnoada.
Ast chip, se-apropiase, desi parea sa stee
Ca inramata-n zare fantastica devalma:
Din pata de culoare o lanceda maree
De politonuri sumbre in revarsare calma

A desprimavarire pareau cum se dezgheata
Baltatele coline prin aburi de zapada,
Or cum prin bura toamnei ti-apare codru-n ceata
Cand vantu-i haituieste bezmetica cireada
Erau, de fapt, aceleasi patetice cornute
Cu ochiul scurs, cu cornul pierdut de-un nobil zimbru,
Dar osebii pe trunchiuri cu fieru-ncins cusute
A mortii ecusoane: un
A - funestul timbru! -
Am inteles atuncea exodul unde duce
Si-mi afundai privirea taise ca jungherul
Prin vitele acelea prostite la rascruce
Prin ochii lor albastri care reflecta cerul

Curand pareau mai clare impresiile mele -
Ca deslusind pe-o harta un munte de-o prapaste -
Se scorojira-aievea conturele acele
Prin adancite riduri si crenelate coaste.

Mi se parea ca nu stiu ce zeu, zdrobind din fase, in pumn gigant, lucrarea-i pe care n-o regreta,
Inchipuise-aceste gigante cocoloase,
Friabile materii si schelarii de creta!

Razletele copite cu bonturile-n laturi
Parca-si purtau povara pe loc, ci nu-nainte,
Iar cozile
tarate ca ofilite maturi
La barza unii groaznici deloc nu luau aminte.

De boii antici parca un fulger imi aminte
Si-i vad cu flori, ghirlande, la caruri triumfale,
Cand sorcove de sange purtand pe oseminte
Si rane creponate, mi-apar acestia-n cale!

Ce inutil sa dibui funestele-aparitii
De-au fost or vaci de lapte, or tauri de prasila!
Neiertator, deasupra, sta soarele-n solstitii,
Le sfichiuie din raze cu cnutu-i fara mila

De-a fost candva o vita cu uger rotofei,
Ce potopise lumea in fluvii dulci de lapte,
Si care propasise o turma de vitei?
Sleita, o vanduse taranul intr-o noapte!

A fost un taur ager pe care in franghii
Flacaii cei mai trupesi l-incocarjau la monta,
Roind vreo sapte sate cu-a'sale pandalii?
Ce rapanoasa-i astazi statuia lui de fonta!

Asemeni evocare si altele la fel
Cu bivoli ce se culca, nepasatori, in balta,
Din satul meu se-ntoarna spre mine, catinel,
Si-asemeni unor umbre, greoi de tot se salta

Dar bivolii acestia si-aceste vaci si-acesti
Nefericiti boi jilavi curgandu-mi prin pupila, imi par a fi relicve si epoci nefiresti -O pastorala tampa, un secol de argila!

Fumez cate-o tigara in tihna uneori
Si-o vad cum mai persista in scrumu-i, ca o carpa,
Care la primul tremur, cand degetu-ti strecori,
De parca nu fusese in forma ei, se surpa:

La fel si-aceasta forma ce dainuie masiv
Sta-n ochiul meu de pusta care, de-a surda, cata
Sub stresinele palmei, prin zari, fara motiv,
Spre turmele muntoase ce parca-ncoa s-arata

Copilarie-apusa, o, inca mai invoc
Miraju-acelei clipe care-o credeam vetusta,
Cand asteptam, zadarnic, sa-i vad urniti din loc,
Sa se stramute muntii spre cerul vast din pusta!

Copilaros ramas-am si inca mai regret -Si - ca atunci - aceeasi tristete ma adumbra;
Se surpa tot ce-aievea imi pare ca-i concret,
Cum se topesc toti muntii in propria lor umbra!

Sa nu-mi vorbiti de pusta - caci pusta eu o stiu
Voi, umbre tabarate in ochiul meu, olalta;
O clipa de-nchid pleoapa, veti fi doar un laviu,
Cum bivolii de neguri se toropeau in balta!

O, turmele luminii prin pusta ratacind!
Va sorb din amintire, imagini arzatoare,
Leite unor ape de aur si argint
A caror frumusete a izvorat din soare!

Ah, evocari peltice!
In laturi, gand patetic,
Tristetea scursa-n ochii jilavi de dobitoc!
Revad hlamida turmei, fasii - petic cu petic:
Vad era ce se scurge cand ere-i vin in loc!

Caci iacata exodul acesta stins de vreme
Ce pare a fi scrumul unui fantastic rug!
Mai staruie-amintirea incoronatei steme,
Si pieptul ars de bice si soldul spart de drug!

Mai staruie-amintirea spasitelor istorii
Cand genunchea-n tarana, rapus, ultimul bour
Ce-mparatea taramul izvoarelor si-al florii
Si liber da prin codri, cu bunget vast, ecouri!

Mai recunosc hidalgii acelei triste spete
Si turmele acelea din pusta-ale luminii
Heraldica grefata cu bate si cu bete
Si tihna de pe balta si vantul si ciulinii

Prin forfota urbana a serii isi prefira
Exodul trist de umbre pacloasele releuri
Cu coarnele gigante in despletita lira
Pasind prin bulevarde cu nante defileuri

Atuncea, metempsihic, o turma de tramvaie
Peste tipsia pietii da buzna sa rastoarne
Bolovanoase brazde prin formele greoaie, incrancenand spre spate metalicele coarne

Afund, prin aratura de umbre-si taie parte
Si cum sub fier pamantul in laturi il azvarle,
Se razletesc deoparte, ciozvarte de ciozvarte,
Din turma bulucita, orbis, spre cheiul garlii

O, trist exod de epoci si aparitii sumbre!
Nefericita turma ce treci precum trec anii!
Lung intovarasira acest exod de umbre
Cu vaste policandre boltite-n parti, castanii

Gigantica alee cu trunchiurile dure
Urmeaza-n pas cu turma, molcum, aceeasi cale;
Le mai aduce-aminte de munti si de padure,
Ei insisi parca-s bouri - fapturi monumentale

Iar ceialalti, din urma, cu ultima putere,
Cu muget surd rasufla si-adulmeca poteca
Si multi din ei se surpa in trista-ngenunchere,
Ca pelerinii stranii care tanjira
Mecca

Tarziu, funesta poarta si-nchide iar firida ingurgitand tot fumul si ultima fantose
Atunci, ca-ntr-un spectacol fantastic de corrida, insangerat, amurgul zvarli esarfa rose

intr-o imensa gura, dintatele gratare
Pe dedesubt devora si macina-n masele
Fantasticul balaur al apei funerare
Flamband cu vi peri brune si rosii catifele

Castanii isi incurba spinarile-ntr-o rana,
De parca vor sa surpe gigantica cetate,
Unde e scris ca-n tainiti de-a pururi sa ramana
Acei ce nu-si pastrara campestra libertate!

Curand se face noapte si cerul - bivol negru -Din balta lui de neguri se salta cum strabunii
Acestor sumbre turme si - aparand integru -Ameninta, fantastic, sfruntand cu cornul lunii!


vezi mai multe poezii de: cristi


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.