Tu te-ai ascuns în mine

Autor:flavius


Adăugat de: flavius

miercuri, 16 septembrie 2015

Pe când în ochii tăi eram un simplu trecător
cărările ni se întâlneau, simţeam dorinţa de a ne vedea,
chiar aşteptam clipele acelea cu o încărcătură ciudată
în care tu erai prezentă întâmplător sau dinadins.

Nu ştiu ce gândeam dar gânduri erau,
inima-mi dădea semne de bâlbâială, era vulnerabilă,
picioarele mele-i călcau pe urme şi se grăbeau,
plutea în aer un joc discret de copii.

Ochii mei au orbit de miraj dar foarte atenţi,
trupul stătea semeţ şi drept, intuia ceva,
nu mai avea astâmpăr, se perpelea,
serile în oraş aveau gustul tot mai căutat
şi nu se vindecau, erau flămânde.


Tu te-ai ascuns în mine şi nu te găseam.

Însă norocul te izbeşte şi te face părtaş
la ce n-ai crezut că se împlineşte dintr-o dată
iar bucuria te inundă ca o apă.

Eu mă îmbăt cu acest început
dar totul îmi spune că e mult mai greu
şi un întreg anotimp se va îngălbeni-n frunze
până ce porţile vor fi deschise şi dincolo de ziduri
nu mai pot vâna,
dragostea însăşi se cere şi respiră în tine
ritmul pe care inima îl fură.


vezi mai multe poezii de: flavius


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Diverse
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Vers alb, frumos.
mateut
miercuri, 16 septembrie 2015



Frumoase versuri.
mirela
miercuri, 16 septembrie 2015