Toamna refugiaților

Autor:Felix


Adăugat de: Felix

miercuri, 21 octombrie 2015

Nicicând n-au plâns atâtea frunze triste
Sub cerul unui singur anotimp,
Nicicând scenarii sumbre, alarmiste,
N-au dat atâtea drame-n contratimp.

Au explodat și Sirii și Irakuri
În sutele de mii de umbre vii,
În viețile pitite în rucsacuri,
În filele fierbinți de tragedii.

S-au ghemuit supuse frontiere
În calea uriașului puhoi,
Și două lumi privindu-se-n tăcere
Stau încă rezemate-n „voi” și „noi”.

Confuzia e mare, este ceață,
Și, licărind în beznă, ne-ntrebăm:
Să îi primim cum dragostea ne-nvață
Sau creștinismul să ni-l apărăm?

E mult prea mare semnul de-ntrebare
Și întunericul mult prea vârtos:
Este pericol de islamizare,
Sau șansa de-a-L primi ei pe Christos?

Dă-ne lumina Ta din ceruri, Doamne,
Asupra vieții-acestor desțărați,
Care-au încins cuptoru-acestei toamne:
Ne sunt dușmani sau, totuși, suntem frați?

Noi știm că loc e pentru toți în lume
Și am putea conviețui cu ei,
Dar am dori ca sfântului Tău Nume
Să I se-aducă slavă și-n moschei.

Simion Felix Marțian
Vulcan,13 octombrie 2015


vezi mai multe poezii de: Felix


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Diverse
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Ştii să scrii poezii cu adevărat
rotaru ioana
joi, 22 octombrie 2015



Imi place poezia, in fiecare strofa gasesc ceva superb.
andrei I
joi, 22 octombrie 2015



Un talent enorm putea sa scrie aceasta superba poezie.
sorin
miercuri, 21 octombrie 2015



Nu ma mai satur s-o citesc!

Un subiect atat de delicat avea nevoie de o abordare profunda si adecvata, cum e aceasta. Nici ca se potrivea mai bine altceva!
andreionthepoetry
miercuri, 21 octombrie 2015



Da! Este chiar minunata!!
sebastian
miercuri, 21 octombrie 2015



No comment... Just... awesome
kiko
miercuri, 21 octombrie 2015



Aplauze domnule Felix! Perfect adevarat!
george
miercuri, 21 octombrie 2015



Cu totii avem loc sub acest soare...

Minunata creatie!
c.s.s.
miercuri, 21 octombrie 2015



Superb mesaj, impecabila compusa!
maria
miercuri, 21 octombrie 2015



Ma inclin cu cel mai adanc respect in fata mesajului tau sublim! Sunt total de acord cu absolut orice cuvant pe care l-ai asezat atat de minunat aici! Ce bine este cand talentul exceptional este dublat de credinta lucratoare si de curaj! Felicitarile mele din inima!
andreionthepoetry
miercuri, 21 octombrie 2015