Timpul de-ar putea...

Autor: Ioan Grigoraș & Liliana Trif


Adăugat de: nutzu

sâmbătă, 23 aprilie 2016

- Mi-ar place să-ți descos ușor conturul
Și formele subțiri să-ți dezvelesc,
Să caut fructe coapte trăgând șnurul
Cupelor roșii ce le-adăpostesc.

Portjartierul n-ar fi o problemă
Când sunt pătruns de-al dragostei fior,
Cu buzele te-aș mângâia pe stemă
Și-aș coborî vibrând către picior.

Când mă gândesc la viața asta scurtă,
Că-mi ești poem și pe de rost aș vrea
Să te învăț, că fluturii din burtă
Dansează polca, timpul de-ar putea...

- Sub faldurile grele de mătase
Se rotunjesc ispitele-n corset,
Iar mâinile aleargă curioase
Pe catifeaua pielii. Incomplet

E visul meu atunci când doar zefirul
Îmi dezveleşte sânii-nmuguriți
De gura ta ce-a-ncurajat delirul
Dorinţelor. De-o vreme mă alinţi

Și-ncet, încet îmi scoţi portjartierul.
Simţi coapsele-ncordate tremurând,
E uneori atât de-aproape cerul
Şi timpul stă pe loc, dar până când?

Ioan Grigoraș & Liliana Trif


vezi mai multe poezii de: nutzu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.