Thogrul și străjerul

Autor:Saadi


Adăugat de: Alina Cristian

vineri, 15 mai 2015

Thogrul şi străjerul

Odată, când, pe-o noapte furtunoasă,
Thogrul trecea pe lâng-un biet străjer
Şi la văzut în bunda-i zdrenţeroasă
Cum zgribura, învineţit de ger,
Îi zise, căci era milos din fire:
— Am să-ţi trimit pe loc o haină groasă.
Zicând aşa, cu inima-mpăcată
Intră-n palatu-i plin de strălucire:
Acolo însă-i răsări în prag
Soţia lui, făptură minunată,
Care-l primi zâmbind cu-atâta drag,
Încât uită făgăduiala dată
Precum uită şi pe străjer şi gerul.

Dar ia aminte tu ce-a zis străjerul:
A zis: — O, rege, tu m-ai dat uitării,
Căci ai dormit în raiul desfătării,
Ai dus-o noaptea într-un vis plăcut,
Ce-ţi pasă noaptea mea cum a trecut!

Ce-i pasă caravanei care scapă
De-aceia ce-n nisip îşi află groapă!
Un blând noroc te leagănă în somn,
Ai călăuză bună şi eşti domn,
Nu te opreşte dealul, valea, nu.
La cei rămaşi gândeşti vreodată tu?...
De pe cămila-naltă cât un munte,
Simţi tu ce-i valea grijilor mărunte?
Voi, cari, sub cald poclit, trăiţi ca-n cer,
Gândiţi la cei ce-n frig şi foame pier.

traducere de Şt.O. Iosif


vezi mai multe poezii de: Alina Cristian


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Vise
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mă bucur că ți-a plăcut soso. Și mie-mi place foarte mult această poezie și nu numai.
- cu drag
Alina Cristian (autor)
sâmbătă, 16 mai 2015



Imi place mult aceasta poezie. o stiam si ma bucur ca o pot citit si aici
soso
sâmbătă, 16 mai 2015



Cu mare drag mirimirela.O să încerc să mai postez din poeziile preferate.
Alina Cristian (autor)
vineri, 15 mai 2015



La fel , cu drag flori.paun.
Alina Cristian (autor)
vineri, 15 mai 2015



Cu mare drag Mari...Îmi place foarte mult acest poet.
Alina Cristian (autor)
vineri, 15 mai 2015



Mulțumesc Alina , foarte frumoasă !
mirimirela
vineri, 15 mai 2015



Multumesc Alina.

Cu drag,
Flori
flori.paun
vineri, 15 mai 2015



Multumesc Alina pentru prilejul de a citi o poezie frumoasa. O seara placuta iti doresc
Mari
vineri, 15 mai 2015