Bufniță - Sylvia Plath

Clopotele au bătut doisprezece. Strada Mare s-a arătat
Altfel decât suburbia ei de păduri: aprinsă
De-un nimb, dar deşartă, şi-a adunat vitrinele
Cu torturi de nuntă,
Inele cu diamante, ghivece de trandafi, blănuri de vulpe
Roşcate pe manechine de ceară
Într-un tablou sub sticlă al abundenţei.
Şi-atunci, din pivniţe adânc scufundate
Ce a stârnit-o pe bufniţa palidă, răpitoare
Să se vaiete pe deasupra
Sârmelor străzii, cu aripile-ntinse
Dintr-un perete-n altul, controlând
Curenţii du-te vino, pe pântece
Pene dese, înfricoşător de moi
La privit? Dinţii şobolanilor sfredelesc oraşul
Zguduit de ţipătul bufniţei.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Sylvia Plath








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.