Sunt un vânt...

miercuri, 18 noiembrie 2015

Am trecut prin inima ta şi nu m-ai oprit!
Eram vântul de seară, ce sufla liniştit,
Iar, odată-n amurg, la fereastra deschisă
M-ai lăsat să zăresc... o iubire promisă.


Pe la geam alergam, mă rugam să te uiţi,
Prin părul tău drag, mă jucam să mă simţi,
Îmi spuneai că îţi place lacrima de parfum…
Să-ţi miros puritatea, lăsam frunze pe drum.


Tu ştiai că sunt vântul care naşte văpăi,
Ţi-adunam flori şi rouă din a inimii văi,
De prin valuri albastre veneam numai la tine,
Când plecai, îmi scriai cu dureri despre mine.


Şi-a pornit într-o zi o ninsoare spre noi,
Peste-a noastră iubire, au venit multe ploi,
De atunci, glasul tău a rămas neînţeles
Şi prin ceaţa de-afară, neguri multe-am cules.


Am suflat pe cărări pribegite, uitarea,
Te-am trimis prea departe şi voiam doar iertarea.
Înrobit, ţi-am şoptit prin petale de mac…
Cât de mult te iubeam, nu ştiam ce să fac!


Mai târziu ai închis şi fereastra prin care
Te vedeam când erai fără raze de soare,
Fără dragostea care ţi-am lăsat-o mereu,
Însă tu, cu-ale tale, n-ai ştiut că sunt Eu!


Sunt un vânt care trece zi de zi pe aici,
Prin nisipul de mare, printre valuri şi scoici,
Printre aripi şi ţipăt de dureri ce se sting
În sirenele care, într-un port, astăzi plâng.


Voi pleca de la tine, tare mult ţi-ai dorit,
Însă vreau să nu uiţi, că eu sunt infinit!
Sunt o zare albastră, sunt un nor sau o stea,
Care-ţi strigă prin crengi, că eşti numai a mea.


Astăzi fugi iar în iarna unei vieţi ce-a trecut,
Rătăcindu-ţi în suflet, vise de mai demult.
N-ai să ştii că am fost printr-atâtea poeme…
Sunt un vânt, care suflă prin destin şi dileme.


Cu nimic n-am greșit, că în nopţi lungi și line,
Am venit să te strig, să fiu iar lângă tine,
Astăzi, tu mă alungi şi prin frunze de nuc,
Te întreb la ureche : - ,,Unde să mă mai duc?".


Nu-mi răspunzi şi pe stradă, gulerul ridicat
Mă trimite în pasul, care-n noapte-a plecat
Şi-a uitat într-o gară, pe-un peron rătăcit,
O iubire din toamna, care n-a mai venit.


Nu te chem, nu te strig, o să vină o iarnă,
Glasul meu va răzbi prin zăpezi şi beteală.
Alungată de vise, tu-mi vei spune mereu
Că nu poţi să iubeşti, şi îţi fac numai rău...


Dar eu ştiu, draga mea, că prin crengi de alun,
M-am oprit, pentr-o clipă, doar atât, să-ţi spun:
Că din toate ce vin şi vor trece prin lume,
Am să-ţi las primăveri, adunate-n albume.


Să priveşti peste ani, că pe-acest trist pământ,
Ai iubit doar o vrajă, preschimbată în vânt.
Să m-aştepţi la răscruce şi mereu să mă chemi,
Să deschizi larg fereastra şi să nu te mai temi!


Te sărut cu un vers scris în grabă pe-un nor,
Am trecut să-ţi mai las o batistă de dor,
Ştiu că timpul distruge, astăzi, ultimul vis,
Dar in nopţi de uitare, va rămane-al meu plâns!

---

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

---

Comentarii:

---

---

---

---

---

---

---

---

---

---

---

---

---

---

Înapoi