Sunetele copilăriei

Autor:AnaMar


Adăugat de: AnaMar

marţi, 08 noiembrie 2016

Sunetul dulce al Dunării, îmblânzită
În cotul ce-l face spre Mare,
Îmi aduce aminte de scumpe momente trăite,
Cu miros de mâl și de soare,
Când fără griji hoinăream hai hui,
Pe malul apei ce curgea agale,
Răsfirând nisipul sub sălcii și plopi argintii,
Cu mâinile și picioarele goale.
Împleteam din răchită jucării de copii,
Alergam ca nebunii, prinși între ruguri și spini,
Ne scăldam ca în Eden, strălucind de lumini,
Ne luam la întreceri, în țărâna din drum,
Ne măsuram în priceperi, cine-i rău, cine-i bun.
Lăsam grija deoparte, lăsam frica de tot,
Trăiam doar bucuria unei lumi fără scop.
Nu simțeam setea, nu simțeam foamea,
Nu simțeam frigul, nu simțeam ploaia,
Ne încălzea doar râsul și joaca de-a puia-gaia.
Ne adăposteam sub umbrare de frunze și flori,
De unde vedeam cerul și priveam către nori,
Ne hrăneam sufletele cu povestiri eterne,
Și adormeam acoperiți doar de stele,
Ca în poveștile cu feți frumoși și cu Ilene cosânziene.

Dar toate-au trecut, s-au dizolvat,
Au dispărut în neant,
De parcă, niciodată nu s-au petrecut cu adevărat.

Și calc acum pe nisipul fierbinte,
În încercări timide, de aduceri aminte,
Mă plimb pe sub sălcii și tot sper să aud,
Glasurile de copii, alergând peste prund.
Dar tăcerea m-apasă și năluci sunt pe drum,
Unde o dată a fost viață, a rămas doar un fum.
Îmi plec întristată urechea, la frunza de plop tremurând,
Sperând să ascult povestea, la care a fost martor tăcut.
Dar tot ce primesc, sunt doar nostalgii de fantastice seri,
Fără speranță de a mai retrăi, măcar un crâmpei, din magia acelor veri!


vezi mai multe poezii de: AnaMar


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Copilărie
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Ana > departe de salciile plecate peste ape, din acest context,
vaz ca-ti plac frunzele, toamna. treceam prin parc, pe alee, si vazui ca erau de jur imprejurul copacului, iar vantul le tot imprastia de colo-colo.
acu', nu stiu - mi-o zis careva, ca frunzele si toamna, asa cum se descriu, cand bate vantul, tre' sa fie vreun pian sau vreo vioara.
da' na! pesemne.. (mi s-o pare)
trebuie acordul.

Th3Mirr0r
th3mirr0r
miercuri, 24 mai 2017



Mulțumesc pentru vizită și pentru comentariu, Agafia!
Da, amintirile, mai ales cele din copilăria lipsită de griji, ne urmăresc toată viața și le percepem ca fiind cea mai frumoasă perioadă a vieții!
AnaMar (autor)
joi, 10 noiembrie 2016



Mai frumoase ne par amintirile toate cand dorul ne canta in suflet
Agafia
miercuri, 09 noiembrie 2016