Serbare sgomotoasă - Ștefan Petică

Serbare sgomotoasă


Serbare sgomotoasâ
Ca-n bâlci. Decor banal;
O boltă luminoasă
Scăldată-n aur pal.

Pe culmea azurie
Chiar soarele de-aramă
Se pare-o jucarie
De proasta melodramă.

Multimea îmbătată
De pulbere şi soare
Întoarce-nfierbântată
Un danț nebun pe care

Îl farmecă orgia
Din surle, din timbale,
Din nai şi maestria
Din cornuri triumfale;

O muzica ciudată
Ce-nalța orgolioasă
Spre bolta-nflăcârată
Prostia glorioasă.

Multimea se aprinde
Şi râde, strigă,-njurâ.
Paiață se desprinde
Din gloată. O figură

Ciudată: meseria
I-a pus pe buze-un rânjet
Pe care saracia
Mereu îl schimbă-n scâncet.

În ochi îi arde para
Durerei care creste.
Ar plânge; dar ocara
Multimei‘l-ngrozeşte

Ce, crudă, îmbuibată
Vrea glume, joc, placere.
Paiața întristată
Priveşte cu durere.

O lacrimă îi pică
Încet şi el tresare
Si mândru îsi ridică
Privirea sfidătoare

Spre cer iar a sa minte
Orgoliul străbate;
El trece înainte
Cu brate înclestate.

Zâmbind din înaltime,
Decât robit durerei,
Să cearâ la multime
Pomana-nduioşarei.

Adăugată de catre -Radu Dan Alexandru

Adăugat de: 0741348048

vezi mai multe poezii de: Ștefan Petică



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.