Tălăngi - Ştefan Octavian Iosif

Se-aud de pretutindeni tălăngile sunând,
Plâng unele cu larmă şi altele-n surdină,
Răspund şi dau de ştire că turmele-n curând
Vor coborî la şesuri…
În galbena lumină
De-abia le-auzi cum sună, mai jos tot mai departe…
Le-adună vântul parcă în negre văgăuni
Şi-apoi le-alungă iară pe văi, şi iar le-mparte,
Cu glasuri de alarmă ce prevestesc furtuni…

Trezite din prăpăstii de plânsetele lor,
Cresc negurile sure, alunecând tăcute,
Ies după stânci în pripă şi pier ca un decor
Retras de mâna unei fiinţe nevăzute…

Apar din altă parte, sporind acum treptat,
Şi-n falduri, ca o mantă, se lasă peste munte,
Iar piscul singuratic, sub cerul întristat,
Posomorât îşi trage căciula peste frunte…


vezi mai multe poezii de: Ştefan Octavian Iosif








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.