Somnul lui corbea - Ştefan Octavian Iosif

Din bătrâne basne ştiu de-o închisoare,
Peşteră adâncă, văduvă de soare,
Aerul, de-o poştă, l-otrăvesc bureţii,
Mucegai de veacuri spânzură pereţii,
Şi-năuntru doarme Corbea somn de vrajă,
Duhuri necurate lângă el ţin strajă.
Doarme uriaşul, răsturnat pe spate,
Ferecat în lanţuri pline de lăcate,
Barba-l înveleşte ca un strat de iarbă,
Viperi şi şopârle i-au clocit în barbă...
Şi-nchisoarea-i largă de-ar cuprinde-o ţară,
Totuşi lui i-atârnă picioarele-afară,
Ba mai pe-ndelete dacă s-ar întinde,
Două ţări alături ar putea cuprinde...
Însă Corbea doarme... Pâní să se deştepte,
Mult amar de vreme trebuie s-aştepte!
Doar abia pe geană de-l atinge-o rază.
Doamne, lume nouă, cum îngheţi de groază!
Doar prin somn de-şi mişcă trupul într-o parte,
Lanţurile-i grele zuruie departe,
Şi-o zbughesc prin găuri viperi şi şopârle...
- Hai, săracă lume, cum o să te-azvârle!


vezi mai multe poezii de: Ştefan Octavian Iosif








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.