Din Paris - Ştefan Octavian Iosif

I

Visez. Încet se face dimineata...
Sus, din mansarda--cuib de rândunica,
Proptit de geam, ma uit în jos cu frica
La uriasul adormit sub ceata.

În purpur mândru soare se ridica,
Lutetiei i-azvârle raze-n fata!
Ceas neuitat! Priveliste mareata!
As vrea sa zbor prin ferestruia mica...

Parisu-ntreg îmi cânta la picioare.
Si nu e vis. Traiesc. Biruitoare
Se redesteapta simturile-n mine...

Ca fluture gonit din floare-n floare,
Alerg pe strazi voios... În seri senine
Stau de povesti cu stelele vecine...


II

Vuiesc trasuri, tramvaie, trenuri, care
Se-ncruciseaza-n sus si-n jos. Drumetii ?
Naluci ? alearga ca navala cetii
Pe bulevarde-n vesnica miscare.

Luminile rasar prin galantare.
În praf de aur, din adâncul pietii,
De pretutindenea betia vietii
Înalta zgomotoasele-i altare.

Ma cred pierdut. În juru-mi râs si glume,
Si cântece, si lume peste lume!
Visez ca-not pe-un ocean de spume.

Caci curge-n clocot din ateliere
Potopul viu al gloatei uvriere
În vastele Parisului artere...


vezi mai multe poezii de: Ştefan Octavian Iosif








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.