Vulpea - Ştefan Baciu

În muschiul gros o vulpe a pasit cu botul ud.
De dupa pomi o flinta-o saruta cu alice.
A sovait, s-a rasucit spre voci ce nu se-aud,
Picioarele cazura cum cad lovitele popice.

A pus-o vânatoru-n sac, muiata-n sânge
Si-ntr-una-si fluiera în câmp cateii.
Încremenitul ochi se tot casca: parea ca plânge,
El darul îl ducea-n orasul grav, femeii.

E în odaie iz de stârv si de padure verde,
Sta moarta vulpte atârnata sus în use,
Ca o lumina rosie care se tot prinde,
Dintii loviti rasuna: ruginii catuse.

Pe-un umar mic atârna blana grea,
Iar botul ca pe-o tufa amiroase trupul
Si cade de pe hainele de catifea,
Când vânatorul vine mai flâmând ca lupul.


vezi mai multe poezii de: Ştefan Baciu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.