Spre infinit

Autor:Maria Ieva


Adăugat de: Maria Ieva

duminică, 09 august 2015

În miezul unui măr necopt,
Suspină gândul unui șarpe
Şi-a răsturnat bătrânul opt,
Ecoul trist al unei harpe.

Pe mâini se răsucesc lumini,
Din bezna primelor cuvinte
Şi ne întoarcem din genuni
Cu nimbul strălucind pe frunte.

Uităm apoi de ce-am venit
Şi rătăcim pe căi deşarte,
Purtând un dor de infinit
Într-o tăcere fără moarte.

Când spre Nimic ne îndreptăm,
Privim spre clipa cea adâncă,
Nu-i vreme să mai reflectăm
La visele săpate-n stâncă.

Un pumn de dor atât avem,
Când după noi poarta se-nchide,
Zâmbesc silabele-n poem
Şi unu nu se mai divide...


vezi mai multe poezii de: Maria Ieva


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Onorata! Va multumesc, dragii mei!
Maria Ieva (autor)
marţi, 20 octombrie 2015



Absolut superba!
Te admir de la prima ta aparitie si sunt incantata de poeziile tale ...Creezi imagini superbe ..."Zâmbesc silabele-n poem "...Ce frumos!
A ne intoarce cu nimbul pe frunte ...eu vad asta ca e revenire din lumea inocenta , pura , primordiala ...ca apoi cursul sa fie acelasi , uitam de ce am venit , ne indreptam spre " Nimic"...

Imi place modul tau de a prezenta mesajul . Te felicit!
Adina Speranta
joi, 13 august 2015



Foarte frumos, o poezie care are tot ce-i trebuie!
andreionthepoetry
luni, 10 august 2015



Frumoasă poezie, superb mesaj !
mirimirela
duminică, 09 august 2015



Frumos, in nota ta Maria!
darius
duminică, 09 august 2015