Speranţa nu moare niciodată

Autor:flavius


Adăugat de: flavius

luni, 10 august 2015

Bucuria-mi scurtă se brăzdează odată cu câmpul,
în fiecare primăvară îmi înfloreşte între dinţi
până când zilele cu soare îşi odihnesc amiezele
la umbra răcoroasă a norilor.

Nopţile se desfăşoară prin frunze şi ierburi
cu pânze de întuneric cu miros de flori
şi o neostoită dorinţă de lumină.

Sunt stele aprinse-n imensul policandru
toată suflarea le priveşte cum răsar ori apun,
clipele mele se îmbină cu clipele tale grăbite,
să bată la porţile zidite ale universului
fără să uite că moartea desculţă nu găseşte cheile
şi rămâne pe pământ mai departe.

Se confirmă că totul se stinge,
ciclul vieţii se reia
pe alte coordonate de creaţie
şi nimeni nu se teme.

Îmbătrânim cu împlinirea şi acceptarea
fericirii de dincolo, nu ştim ce ce ne aşteaptă,
speranţa nu moare niciodată,
rămâne văduvă.


vezi mai multe poezii de: flavius


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Diverse
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Superbă !
mirimirela
luni, 10 august 2015



profunzime si realitate cruda in poezia ta...
florin_zz
luni, 10 august 2015



Da , intradevar , frumos mesaj si frumos pus in versuri.
stomff
luni, 10 august 2015



frumos mesaj, cat despre poezie, e de prisos sa comentez. felicitari
gabriela
luni, 10 august 2015