Singuratate

Autor:Mihai Eminescu


Adăugat de: cristi

vineri, 23 ianuarie 2015

Cu perdelele lasate,
aed la masa mea de brad,
Focul palpaie in soba,
Iara eu pe ganduri cad.

Stoluri, stoluri trec prin minte
Dulci iluzii. Amintiri
aaraiesc incet ca greeri
Pintre negre, vechi zidiri,

Sau cad grele, mangaioase
ai se sfarma-n suflet trist,
Cum in picuri cade ceara
La picioarele lui Crist.

In odaie prin unghere
S-a aesut painjenia
ai prin caraile in vravuri
Umbla aoarecii furia.

In aceasta dulce pace
Imi ridic privirea-n pod
ai ascult cum inveliaul
De la carai ei mi le rod.

Ah! de cate ori voit-am
Ca sa spanzur lira-n cui
ai un capat poeziei
ai pustiului sa pui!

Dar atuncea, greeri, aoareci,
Cu uaor-maruntul mers,
Readuc melancolia-mi,
Iara ea se face vers.

Cateodata prea arare
A tarziu cand arde lampa,
Inima din loc imi sare
Cand aud ca suna cleampa

Este Ea. Deaarta casa
Dintr-o data-mi pare plina,
In privazul negru-al vieaii-mi
E-o icoana de lumina.

ai mi-i ciuda cum de vremea
Sa mai treaca se indura,
Cand eu stau aoptind cu draga
Mana-n mana, gura-n gura.


vezi mai multe poezii de: cristi


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.