Ovăzu-şi mişcă daurita coamă - Serghei Esenin

Ovăzu-şi mişcă daurita coamă,
Se-neacă zarea-n depărtări cereşti...
Mi-am amintit din nou de tine, mamă,
Cât de plăpândă şi de tristă eşti.

Te urci pe dâmbul unde cresc alunii
Şi, încleştând toiagul noduros,
Priveşti trudită cum papucul lunii
Pluteşte strâmb pe râul somnoros.

Şi te gândeşti, de-amărăciune roasă,
Cu sufletul grozav de abătut,
Că fiului tău astăzi nu-i mai pasă
De locurile-n care s-a născut.

Apoi te duci la ţintirim, devale,
Şi, hodinind pe piatra de sub tei,
Oftezi adânc cu-nduioşată jale,
Pentru surori şi pentru fraţii mei.

De ţi-au crescut nepotolit băieţii,
Iar fetele frumoase ca un mai,
Tu ochii plini de rănile tristeţii
Nu-i mai sălta cu-al lacrimilor grai.

Destul cu jalea! Nu mai plânge-ntruna!
E vremea să pricepi ce e firesc.
Că şi copacii sufăr totdeauna
Când frunzele de-aramă-şi prăpădesc.

Vezi, bucuria-i rară, cum la geamuri
Un zvon primăvăratic s-a răsfrânt...
Şi eu – decât aş putrezi pe ramuri –
Mai bine ard cu flacără sub vânt.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Serghei Esenin








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.