Omul negru - Serghei Esenin

Sunt bolnav de tot, prieteni,
Sunt bolnav peste măsură.
Singur nu ştiu cum şi unde m-am îmbolnăvit.
Mă frâng.
Parcă galopează vântul
Şuierând prin stepa sură,
Parcă-n creier alcoolul
Fierbe ca-n septemvre-un crâng.

Ca o pasăre din aripi,
Capul din urechi vibrează.
El picioarele trudite
Să-şi mai poarte n-are cum.
Un om negru,
Un om negru,
Un om negru
Vine şi pe pat s-aşează.
Un om negru
Nu mă lasă s-adorm noaptea nicidecum.

Un om negru
Plimbă-un deget pe o carte ticăloasă
Şi ca peste-un mort călugăr,
Mormăindu-mi din abis,
Îmi citeşte viaţa unui zurbagiu,
De patimi roasă,
Împlântând în suflet groaza
Şi umplându-l de plictis.

Un om negru,
Negru, negru!

"Hei, ascultă-mă, ascultă -
Mormăie mişcându-şi gheara -
În această carte-s multe planuri mari
Şi mari idei.
Acest om trăit-a-n ţara
Care-o stăpâneau scârbavnici,
Prefăcuţi şi mari mişei.

Ţara ceea, în decemvre,
E drăceşte de frumoasă sub zăpezile de spumă,
Viscolele ţes fuioare
De pe caierele moi.
Acest om a fost odată aventurier,
Nu glumă,
De cea mai aleasă viţă
Şi de cel mai falnic soi.

A fost fercheş,
Pe deasupra şi poet, c-o înnăscută,
Deşi nu prea mare forţă,
Care nu plăcea oricui.
Pe-o femeie oarecare,
Peste patruzeci trecută,
O numea fetiţă scumpă
Şi spunea că-i dragă lui.

Fericirea - spunea dânsul -
E în dibăcia mâinii şi în agerimea minţii.
Cei cu suflete stângace sunt în veci nefericiţi.
Nu-i nimic
Că-n traiul nostru biciuirea suferinţei
Ne aduce gânduri false
Şi ne lasă istoviţi.

Când te bântuie tristeţea,
Când pierzi toate,
Când te doare,
Când te-nşfacă gerul vieţii,
Sub furtuni, sub ani, sub vânt, -
Să zâmbeşti cu nepăsare
E cea mai înaltă artă
Dintre câte-s pe pământ."

"Omule, omule negru!
Nu vei cuteza aceasta,
Doar în valuri,
Ca scafandru nu ţi-e rostul să te-njugi,
Mi-e indiferentă viaţa unui biet poet
ce umblă după chefuri şi scandaluri.
Te poftesc oricui, nu mie,
S-o citeşti şi să-l îndrugi."

Omul negru
se încruntă şi se uită fix la mine.
În vomitături albastre ochii lui s-au înecat.
Parc-ar vrea făţiş să-mi spuie
Că-s tâlhar fără ruşine,
Că pe cineva câineşte l-am căznit
Şi l-am prădat.

... Sunt bolnav de tot, prieteni,
Sunt bolnav peste măsură.
Singur nu ştiu cum şi unde m-am îmbolnăvit.
Mă frâng.
Parcă galopează vântul
Şuierând prin stepa sură,
Parcă-n creier alcoolul
Fierbe ca-n septemvre-un crâng...

Noaptea e geroasă.
Doarme
Liniştea răscrucii goale.
Singur stau la geam.
Pe nimeni
Nu aştept.
Mi-e gândul stâns.
A acoperit tot şesul varul nisipos şi moale.
Nişte călăreţi - copacii -
În grădina mea s-au strâns.

Undeva, cobind, boceşte cucuvaia,
Ca un scheaun.
Iscă tropot de copite
Sumbrii călăreţi de lemn.
Iată iarăşi
Omul negru
S-a ivit,
S-a pus pe scaun,
Dând jobenul către ceafă,
Desfăcându-şi haina, demn.

"Hei, ascultă-mă, ascultă! -
Mârâie, privindu-mi faţa care parcă-nţepeneşte
Şi plecându-se asupra-mi tot mai rău,
Mai fioros, -
Până astăzi niciodată n-am văzut aşa prosteşte
Suferind de insomnie pe-un mai mare ticălos.
Ah! Să presupunem însă c-am greşi!
Afară-i lună.
Ce mai vrea şi luna asta
Toropită-n bălţi cereşti?
Poate c-o îmbie tainic
"Ea"
Cu coapsa groasă,
Brună,
Printre lirice miazme
De iubire să-i citeşti.

Ah! Mi-s foarte dragi poeţii!
Şleahtă de caraghioşi.
Eu îmi amintesc povestea cunoscută şi banală
Cum unei studente,
Pline pe obraz de coşi,
Din mers
O hâzănie pletoasă, ros de poftă sexuală,
Îi vorbeşte prins de vervă
Tocmai despre univers.

Nu mai ştiu,
Nu mai ţin minte,
Într-un sat, poate-n Kaluga,
Poate undeva-n Reazan,
Trăia un copil cuminte,
Cu păr galben,
Ochi albaştri,
În familia lui simplă şi săracă
De ţărani.

Şi-a crescut,
Acum e vârstnic
Şi poet - chiar de elită.
De-o putere nu prea mare,
Dar de-un nesecat tumult.
Pe-o femeie oarecare,
Peste patruzeci pornită,
O numea fetiţă scumpă
Şi-o iubea nespus de mult."

"Omule, omule negru!
Eşti un oaspăt de ocară.
Faima ta de când e lumea
Se lăţeşte peste tot."
Sunt turbat,
M-a prins furia -
Şi bastonul sare, zboară,
Cu nebună-nverşunare
Îl izbeşte drept în bot.

Luna a murit.
La geamuri
Zorile-s albastre, line.
Ah, tu, noapte crudă,
Ce-ai scornit, ce-ai vrut s-arăţi?
Cu jobenu-n cap pe scaun
Şed
Şi nimeni nu-i cu mine.
Singur sunt, bolnav...
Şi-oglinda
Zace spartă în bucăţi.

Traducerea George Lesnea

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Serghei Esenin








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Să nu uitaţi că, nu ne-a lăsat singuri nici pe patul de spital, precum zicea Criticul Blând că ne scrie.

Şi eu sunt bolnav de fericire auzind că sunt doar versuri.

Multă sănătate vă doresc la toţi.

Cu drag,
pavalachepaul
vineri, 26 iunie 2015



in adevar,foarte frumoasa...ma bucur ca ai postat poezia...multumesc!
danab
joi, 25 iunie 2015



Eu vad ca apare pe aici , comenteaza ,dar sunt si zile cand nu este deloc ...si atata timp in spital ma pune pe ganduri ...iar versurile sunt mai mult , nu doar cuvinte insirate intr-o anumita ordine, in ele este trairea celui care le-a scris, asa cum tu,Aurel , scrii despre iubire , eu despre altceva , etc...

Critic Blind, sa ai grija de tine si multa sanatate iti doresc !
Adina Speranta
miercuri, 24 iunie 2015



da, sunt bine si mi-e dor de voi...dar ce dor....


'' in rest sunt fericit, sunt ok...si mi-e bine ''

( este un vers citit la un confrate si mi-a placut mult de tot).

Dar, asa cum zice dragul meu Aurel, sunt doar versuri....in unele ne regasim , in altele traim, in altele plutim si asa mai departe...

Consideratie
CRITICUL BLIND
marţi, 23 iunie 2015



Dar e pe site,omul,poate tu nu -l observi,il vad zilnic,iÎi urmaresc comentariile,
Poate nu vezi ca a comentat chiar la la tine...
ALapis
marţi, 23 iunie 2015



Ba nu , eu vreau sa ne spuna cum se simte , il asteptam pe site , sa putem fi linistiti ca e totul in regula . Stim cu totii ca a fost in spital atat timp ...
Eu vreau sa stiu ...
Adina Speranta
marţi, 23 iunie 2015



E o strofa din vers ,Adina, a vrut sa arate cat de frumos a scris Esenin acest pasaj,
Ii multumesc si lui si tie pentru atentie.
ALapis
marţi, 23 iunie 2015



Offf....Critic Blind , te-am mai intrebat si altadata , te simti mai bine?
Ai iesit din spital ? A sta atat de mult timp acolo denota o afectiune grava...
Macar spune-ne daca esti bine ...
Adina Speranta
marţi, 23 iunie 2015



'' Sunt bolnav de tot, prieteni,
Sunt bolnav peste măsură.
Singur nu ştiu cum şi unde m-am îmbolnăvit.
Mă frâng.
Parcă galopează vântul
Şuierând prin stepa sură,
Parcă-n creier alcoolul
Fierbe ca-n septemvre-un crâng.''


of, cât de frumos a scris...

va imbratisez pe toti si va multumesc pentru postarile voastre minunate.....


Consideraţie cusută cu fir de lacrimă târzie....
CRITICUL BLIND
marţi, 23 iunie 2015



Multumesc tutoror pentru ca imi faceti viata mult mai frumoasa. Imi gasesc alinarea pe acest site...
roxana
marţi, 23 iunie 2015



Asa este , Aurel ...Ma bucur ca ai descoprit-o si ai postat-o :)
Adina Speranta
marţi, 23 iunie 2015



Cred ca e cea mai frumoasa poezie a lui Esenin din cate am citit pana acum.
O dezlantuire in cuvinte a propiei vieți. Superb poem
ALapis
marţi, 23 iunie 2015