Grădina Tainei XV - Şabestari

ÎNCHEIERE

Vezi, faţa Celui care în lume-a-adus lumină
şi lumea-a-mpodobit-o, mi s-a-arătat deplină.
Cuprins fui de ruşine atuncea şi de-alean,
când mi-amintii de viaţa ce-am risipit-o-n van.
Dar Astru-acel c-o faţă sclipind precum un soare,
văzând c-orice nădejde din suflet îmi dispare,
pe loc umplu o cupă şi-ndată mi-o întinse.
Licoarea-atunci în mine o flacără aprinse.
„Cu vinu-acesta fără mireasmă şi culoare,
„de pe tăblia vieţii tu şterge-orice-nsemnare!"
Dar după ce băut-am tot limpedele vin,
căzut-am în ţărână, ajuns beat pe deplin.
Nici mort nu-s pentru mine, nici viu cu-adevărat.
Nu-s nici cu mintea trează şi nici mahmur sau beat.
Ba sunt la fel cu ochii divini, plin de-nfocare,
ba sunt precum divinii zulufi, în zbuciumare.
Ba zac întins pe vatră, împins de a mea fire,
ba intru în grădină, condus de-a Lui privire.
Mănunchi de flori cules-am eu într-o zi senină
şi le-am numit atuncea: „A tainelor grădină».
Căci tainele din inimi toţi trandafirii sunt,
dar despre ele nimeni nu spus-a vreun cuvânt.
Cu limbile lor crinii vorbesc fără-ncetare.
Cu ochii lor narcişii privesc în depărtare.
Iar tu cu ochii inimii uită-te la ei,
ca nicio îndoială să n-aibă vreun temei,
şi s-afli adevărul rămas de la-nvăţaţi,
de la Profetul nostru, de la iluminaţi.
Şi nu căta cusururi, cu ochi plini de venin,
căci orice floare-atuncea s-ar preschimba în spin.
De nerecunoştinţă-are parte neştiinţa.
Cunoaşterea atrage în schimb recunoştinţa.
Iar cel care de mine o să-şi mai amintească,
să spună; „De el Domnul să se milostivească!"

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Şabestari








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.