Despre comportarea în societate II - Saadi

II

Trei lucruri nu pot dăinui lipsite de-alte trei:
avuție fără neguțătorie,
mintea luminată fără înfruntare
şi stăpânire fără cârmuire.
*
Milostivirea față de cei răi
e nedrepfățită celor buni
şi a-i ierta pe-asupritori
înseamnă a-i pedepsi pe obidiți.

Unui ticălos de-i vei cânta în strună,
tot ce ai, cu el să-mparți o să te pună.
*
Nu te-ncrede în prietenia unui rege
şi în glasul unui copil.
Primu-şi schimbă voia după cum îi vine,
iar copilul glasul într-o noapte doar.

Nu-ţi da inima celei ce-şi vinde-a sa iubire,
şi de-o dărui totuşi, dărui-o la despărtire!
*
Nici chiar unui prieten tu să nu-ți dezvălui taina.
De unde stii că nu-ți va deveni duşman?
Şi nu năpăstui vrăjmaşul cu relele de care
eşti în stare, căci prieten el îti poate deveni.

Taina care vrei s-o tii ascunsă, n-o spune nimănui,
nici chiar celui mai apropiat prieten,
căci şi el are prieteni,
iar aceştia au la rândul lor prieteni,
şi tot aşa, la nesfârşit.

Mai bine taci, decât al sufletului dor
tu să-l destăinui şi să zici: „Vezi de nu-l spune!"
Opreşte la tâşnire apa din izvor,
căci de-a ajuns şuvoi,
tu lacăt nu-i poți pune.

Vezi, taina nu i-o spune nimănui.
De nu poți şi în adunări s-o spui.
*
Când duşmanul e nevolnic,
prieteşug şi supuşenie vădeşte,
spre-a-ajunge vrăjmaş puternic.
Se spune doar:
„Nu te-n-crede-n prieteșugu-unor prieteni
şi-n linguşirile unui vrăjmaş!"

Disprețul fată de duşmanul slab
e-asemenea nepăsării-n fața unei flăcărui.

Stinge focul azi, cât încă-l mai poţi stinge,
altfel, lumea-ntreagă-n stare-i s-o aprindă.
Nu lăsa duşmanul arcul să-l întindă,
căci săgeata lui oricând te poate-atinge.

Celor ce-ntre ei se duşmănesc,
vorbeşte-le-n asemenea chip,
încât să n-ajungi de ruşine dacă ei se-mpacă.

Sfada dintre doi e ca o vâlvătaie,
bârfitorul peste foc aruncă paie.
Când potrivnicii ajung să se împace,
bârfitorul, ruşinat, stă-n colţ şi tace.

Nu e bine să aprinzi al vrajbei foc:
poţi cădea şi tu întrînsul la mijloc.

Cu cei dragi vorbeşte-n şoaptă, pe-ndelete,
căci în jurul tău urechi duşmane-s multe.
Grijă ai de tot ce spui lângă-un perete,
căci în spate pot urechi să te asculte.
*
Cine-ncheie pace cu duşmanii,
prietenii-şi năpăstuiește.

Grabnic scapă-te de toţi fârtaţii
ce cu duşmanii se au ca fraţii!
*
Dacă şovăi în a lua vreo hotărâre,
alege-o doar pe bucluc n-o să te vâre!

Nu-njura pe omul plin de bunătate,
Nici pe cel care la poarta păcii bate!

De poţi face cu-al tău aur treburi bune,
viaţa în primejdii nu ţi-o pune!

Când de şiretlicuri nu mai dă dovadă,
drept e-atunci ca mâna să apuce-o spadă.
*
Nu-ţi fie milă de duşmanul nevolnic.
Când va fi-n putere, nu te va cruţa.

Nu-ţi suci trufaş mustaţa,
slab de-i duşmanul ce-l ai.
Măduva e-n orice os
şi un bărbat sub orice strai.

Cel ce-omoară un nemernic scapă lumea de năpastă
şi pe-acesta, de a Domnului pedeapsă.

''Deși e bună mila, să nu pui
pe rana-asupritorilor balsam.
Din milă, şarpele de nu-l răpui,
tu crud te porţi cu fiii lui Adam.
*
Rău ar fi dac-ai urma vrăjmaşului povaţă,
dar bine-i s-o asculți și-altminteri să-i dai viaţă.

Ai grijă de-a duşmanului vicleană trudă,
nu, o să te baţi cu pumnii-n cap de ciudă.
De-ţi spune să mergi drept ca o săgeată,
la stânga tu coteşte-o de îndată.
*
O furie nemăsurată înspăimântă
şi-o blândeţe nepotrivită ştirbește respectul.

Nu te purta prea aspru,
ca oamenii să nu te mai poată suferi,
dar nici prea blând, spre a-i stârni-mpotrivă-ți.

Asprimea şi blândeţea să meargă împreună,
vraciul unde taie balsam știe să pună.

Un înţelept nici aspru nici blând nu vrea să fie,
să n-ajungă întreaga-i vrednicie.
Nu tinde să se-nalţe ca un soare,
nici călcat s-ajungă în picioare.
*
Un ciobănaş rugă pe vrednicu-i părinte:
Ce sfat îmi dai tu cel cu înţeleaptă minte?
El i-a răspuns:
„Te poartă blând sub -naltul bolţii,
„dar nu prea mult, ca lupul să-şi arate colţii!".
*
Doi duşmani îşi dau silinţa
să răpună ţara şi credinţa:
făr-de milă şi măsură
şi piosul făr-de-nvăţătură.

Niciodată-n fruntea ţării să n-ajungă
cel ce nu-mplineşte-a Domnului poruncă!
*
Nu-i bine ca mânia unui rege
faţă de duşmani să-treacă orice măsură,
căci ar pierde încrederea
celor ce-i sunt prieteni.

Flacăra mâniei întâi cuprinde pe cel care-a iscat-o
şi doar apoi îi poate ajunge ori nu pe cei ce-i sunt duşmani.

Urmaşii lui Adam, născuţi din glie,
trufaşi ori silnici bine-i să nu fie.
Tu ce te-arăţi focos şi dârz în orice loc,
nu pari a fi iscat din glie, ci din foc.

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Saadi








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.