Despre binefacere - Saadi

Un om văzu o vulpe cu piciorul frânt.
Părea lipsită de-ajutorul Celui Sfânt.

„Cum oare vieţuieşte sărmana lighioană?
„Cum poate fără labe s-agonisească hrană?"

Aşa gândea dervişul, plin de tulburare,
când apăru un leu cu un şacal în gheare,

din care înghiţi mai mult de-o jumătate.
Din rest şi vulpea se-nfruptă pe săturate.

Şi-n altă zi, la fel pe vulpe o hrăni
Cel ce trimite hrană-n fiecare zi.

Având drept martori ochii, se vru şi călătorul
hrănit mereu în taină de-a toate Creatorul.

Şi-atunci se-ascunse ca furnica prin unghere.
Nici fiara nu se bizuie doar pe putere.

Dar nimeni pic de hrană nu voi să-i lase,
de-ajunse ca lăuta: piele, zgârci şi oase.

Pierdu de slăbiciune şi minte şi tărie,
când auzi o voce venind în coşmelie:

„Te du, făţarnice! Fii leul plin de vlagă,
„şi nu zăcea pierdut ca vulpea cea beteagă!

„Precum un leu puternic tu să-ţi faci rost de pâine.
„Decât s-ajungi ca vulpea, mai bine să fii câine!

„Pe alţii să-i hrăneşti din fapte îndrăzneţe
„şi nu să umbli după resturi la ospeţe!"

Avea Hatem cel darnic' în marea-i herghelie
un armăsar ca vântul cu coama fumurie.

Şi faima lui că-i darnic, trecând de-al său tărâm,
Ajunse la urechea-mpăratului din Râm

„Alt om să-l poată-ntrece în dărnicie — nu-i!
„Şi-alt bidiviu mai straşnic în bătaie — nu-i!"

Dar împăratu-acela nu prea voi să creadă:
„Nevrednică scornire, dar n-am nicio dovadă!

„Aş vrea pe armăsarul sireap de spiţă-arabă,
„Hatem, de este darnic, să mi-l trimită-n grabă!"

Un sol isteţ de-ndată plecă spre tribul Tai.
Îl însoţeau şi zece curteni în chip de-alai.

Solia-ajunse unde Hatem şi-avea palatul.
Râvneau puţină tihnă cum apă însetatul.

Hatem întinse masa, un cal tăie în grabă
Şi împărţi zaharuri şi câte o podoabă.

Străinii se culcară. Şi-abia a doua zi
Hatem află de rostul înaltei lor solii.

Cuprins a fost de-dată de zbuciumul căinţii.
Părea că-i beat şi-n palme el îşi înfipse dinţii.

„Să dăinuie-a ta faimă-ndelung, cât veşnicia!
„De ce din prima clipă tu nu ţi-ai spus solia?

Căci pe-armăsaru-acela fără de-asemănare,
„ca să-mplinesc ospăţul, îl pusei la frigare.

„Temându-mă de ploaie sau de vreo vijelie,
„eu nu-l lâsam să pască cu-ntreaga herghelie.

„Şi cum n-aveam în preajmă nici urmă de vânat,
„l-am scos pe loc afară din grajd şi l-am tăiat".

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Saadi








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.