Mathnawî - Versete spirituale - Rumi

*Până ce omul nu-şi distruge "sinele", nu este prieten adevărat lui Dumnezeu*


Odată un om a bătut la uşa prietenului său.
Prietenul îl întreabă: "Cine eşti tu, omule cel drept?"
Şi el a grăit: "Eu sunt". Acela i-a răspuns: "Intrarea e oprită
Nu-i loc pentru ce-i "crud" la masa mea cu-aleasă hrană.
Doar focul despărţirii şi absenţa pot să-l gătească
Pe cel ce-i crud şi să-l izbăvească de făţărnicie!
De vreme ce "sinele" te însoţeşte încă,
Trebui' să arzi în flăcări şi mai mari."

Sărmanul om plecă şi timp de-un an a hoinărit,
Cu inima arzând de dorul prietenului vechi.
Inima lui a ars pân' ce "gătită"-a fost; apoi plecă din nou
Şi se apropie de casa prietenului său
Bătu la uşă cuprins de teamă şi de adânc fior,
Ca nu cumva să-i scape nesăbuite vorbe.
Prietenul strigă: "Cine-i la uşă, dară?",
Iar el răspunse: "Tu baţi la uşă, Preaiubite!"
Prietenul grăi: "De vreme ce sunt eu, pofteşte-mă să intru,
Căci nu există loc pentru doi "eu" în casa-aceasta."

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Rumi








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

ce versuri intelepte !
multumesc Gerra!
danab
luni, 31 octombrie 2016