Roua vieţii în curte

Autor:Carmen


Adăugat de: Ina M.

duminică, 17 aprilie 2016

Dimineaţă, într-o curte,
Unde viaţa spune multe
S-a trezit în rouă, iarba!
Un bondar îşi udă barba
Cu cristale mici de apă
Şi îşi pune pe-o aripă
Raza soarelui în pripă!

Vrăbiuţele-s trezite,
Zboară-ntr-una fericite
Şi tot spun prin ciripit:
„Bună zi, bine-ai venit!”
Soarele încet absoarbe
Picături de rouă oarbe!

Un cocoş mândru anunţă
Ora strănsă într-o sămânţă
Iar găina se mândreşte,
Lumii toată ea vesteşte
Că va pune în cuibar
Oul, care-i plin de har!

Fluturi albi sau pastelaţi
Care-au fost cu drag pictaţi
De natura cea divină
Îşi aleg flori din grădină
Ca să soarbă din dulceaţă
Pusă-n flori de dimineaţă!

Câinii se aud lătrând,
Căci ei simt şi au în gând
Că sunt foarte responsabili
(Motivaţi, deloc amabili)
Să păzească ce-i în curte...
Vor ca toţi să îi asculte!

Guguştiucii în perechi
Îşi şoptesc pe la urechi
Cântecele de iubire
Şi la toţi ei dau de ştire
Că e timpul să depună
Ouă... vremea este bună!

Pe frunze de păpădie
Un melc şi-a sa cochilie
Merge-ncet şi se tot uită
Să găsească umbră multă
Unde peste zi să-oprească,
Soarele să nu-l topească!

Dimineaţa a trecut...
Timpul, eu nu l-am pierdut!
Privind la ce mişcă-n curte
Ştiu pe cele neştiute
Şi-nţeleg că viaţa este
Desprinsă dintr-o poveste.


vezi mai multe poezii de: Ina M.


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: XXXIV.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Multumesc, Adina şi Gerra! Am avut toate elementele necesare pentru o trăire frumoasă în propria curte şi...unstrop de inspirație! Vă îmbrățişez cu drag!
Ina M. (autor)
luni, 02 mai 2016



Ai toate elementele necesare unui pastel plin de viata , culoare si bucurie. Felicitari,Carmen !
Adina Speranta
luni, 02 mai 2016



Bună scriere! Citit cu plăcere!
Gerra Orivera
duminică, 01 mai 2016



Mulţumesc,Mona! Să dea Dumnezeu starea de spirit de care am nevoie când scriu! Te aştept cu drag să-ţi împărtăşesc din ceea ce simt!:))
Ina M. (autor)
marţi, 19 aprilie 2016



Voi reveni pe pagina ta deoarece îmi place ce citesc aici. Mult succes şi inspiraţie!
MONA
marţi, 19 aprilie 2016



Cat ma bucur Mirela ca ai intrat cu sufletul in povestea de dimineata din curtea mea! Ai simtit si tu prospetimea vietii de la tara!Multumesc ca te-ai bucurat alaturi de mine!
Ina M. (autor)
luni, 18 aprilie 2016



Ai luat roua vieții din curte și ai așternut o în sufletul meu. Și pentru asta iți mulțumesc !
Cu drag,
mirimirela
luni, 18 aprilie 2016



Mulțumesc, Valentin! Dacă privim viața cu ochii omului simplu, ea este foarte frumoasă! :))
Ina M. (autor)
luni, 18 aprilie 2016



frumos si inspirat. Felicitari!
valentin
luni, 18 aprilie 2016



Mulţumesc, Andrei! Povestea e trăită! Şi a fost o poveste frumoasă pe care am vrut să o spun şi altor iubitori de frumos!
Ina M. (autor)
duminică, 17 aprilie 2016



Frumoasa poveste Carmen. Mereu surprinzi cu imagini numai aparent simple pentru ca au mereu miez pe care trebuie sa-l lasi sa intre in tine si sa te bucuri. Cu mult drag,
stomff
duminică, 17 aprilie 2016