REVOLTA II

Autor:STOMFF ANDREI AUREL


Adăugat de: stomff

miercuri, 04 noiembrie 2015

REVOLTĂ II
A fost o vreme când priveam
Doar din maşină, când treceam,
Cartierul primăverii lor,
Al lor, al comuniştilor.

Suiţi pe tronuri din popor
Călcau pe roşul lor covor
Stropit cu sânge strămoşesc.
O! Brav partid muncitoresc!

Cu tine ţara se dezvoltă
Şi nu e vreme de revoltă
Cu timpul rupt în cincinale
În care construim furnale

Ori sonde care scot petrol.
Şi n-ai să faci colesterol
Cu soia şi cafea-cicoare.
E tare comunismul! Tare!

Dar s-au certat doi securişti
Şi cu talentul de artişti
Au promovat o revoluţie.
Dar n-am scăpat de persecuţie

Când după un crăciun dantesc
Iţi pe plaiul românesc
O ciocoime nepătată
Şi-atunci să vezi ce trai mai tată!

„Să vindem sonde şi furnale”,
Să umplem buzunare goale
Cu spăgi pe-ntregul inventar
Vândut oricui pe un dolar.

N-aveam atunci, n-avem acum,
Greşim mereu acelaşi drum
Şi-alegem dintre două rele
Dar căpătăm numai belele

Şi-n timpul nepăsării noastre
Se umple ţara de dezastre.
Ne arde focul viitorul,
Ne pleacă peste zări poporul,

Şi se despăduresc Carpaţii
De venetice corporaţii
Ce ne-or lăsa săraci şi goi.
Întoarce Doamne înapoi

Pe Decebal, pe Burebista,
M-am săturat să văd batista
Pe un ţambal mâncat de vreme
Când România noastră geme.

S-au dus armate de martiri
Şi ne culcăm pe tânguiri
Şi pe proteste efemere
Atunci când România cere

Să nu uităm că ne-a crescut,
Să nu uităm ca-nenceput
E miedul dulcii libertăţi.
Adevărate nu bucăţi

De caşcaval căzut din cioc.
Cu vieţi vândute la talcioc
Numai revolta ne ajută.
De-aici doar moartea ne strămută!

Trezeşte Doamne naţia mută!


vezi mai multe poezii de: stomff


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Patrie
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Revolta.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Ma bucur pentru faptul ca gandimdin ce in cemai multi asemantor. Pentru generatiile actuale chiar si farama noastra de putere , ale celor trecuti deja prin viata , e importanta si poate sa ajute. Multumesc Simona!(Poate ar fi trebuit sa folosesc patronimicul Silvia dar Simona are pentru mine o rezonanta nostalgica desi nu regret nimic din ceea ce am facut sau cum am facut pentru ca liberul meu arbitru asa mi-a dictat)
stomff (autor)
luni, 09 noiembrie 2015



Ma bucur pentru faptul ca gandimdin ce in cemai multi asemantor. Pentru generatiile actuale chiar si farama noastra de putere , ale celor trecuti deja prin viata , e importanta si poate sa ajute. Multumesc Simona!(Poate ar fi trebuit sa folosesc patronimicul Silvia dar Simona are pentru mine o rezonanta nostalgica desi nu regret nimic din ceea ce am facut sau cum am facut pentru ca liberul meu arbitru asa mi-a dictat)
stomff (autor)
luni, 09 noiembrie 2015



Un strigăt de durere
Atunci când totul piere!

Frumos redat in versuri focul ce arde in pieptul românului.
Cu respect, Silvia Simona Bodea.
silvia simona bodea
luni, 09 noiembrie 2015



Să nu uităm că, s-a vândut cel mai mare şi impresionant vapor... ca pe o propietate personală şi la un preţ de 1 dolar. La întrebarea pusă... de ce, de ce... aţi vândut flota României la care au muncit şi asudat mii de români, răspunsul a fost... incredibil dar adevărat - mai aveau 5 ani şi urmau a fi casate... tăiate la fier vechi. Acesta a fost răspunsul şi... nimeni nu a mai îndrăznit a pune această intrebare deoarece, au imunitate... nu pot fi traşi la răspundere şi pedepsiţi? Ceauşescu, a fost împuşcat acuzat fiind de subminarea economiei naţionale. Ce pedeapsă ar merita aceste persoane? În 5 ani, flota României, mai aducea câteva miliarde la fondul de stat... pentru pensii şi salarii. Culmea este că, nu sunt casate nici în ziua de azi ci... au ajuns vândute cu sute de milioane de euro bucata... chinezilor? De ce? De ce nu-i judecăm şi pedesim?

Mulţumesc.
pavalachepaul
vineri, 06 noiembrie 2015



Dragul meu Andrei, eu îți mulțumesc pentru această revoltă scrisă absolut minunat !
Se pare că nația s a cam trezit. Important este acum, îndrăznesc să spun, să știmeexact ce vrem și ce trebuie să facem pentru a reuși.
Cu drag,
mirimirela
joi, 05 noiembrie 2015



Un poem constructiv, de o frumuseţe "binefăcătoare"...
felicia
joi, 05 noiembrie 2015



Felicitari pentru poezia ta atat de frumoasa. Ai perfecta dreptate
Irina Ira
joi, 05 noiembrie 2015



Ritm, cadenţă, mesaj puternic... ai îmbrăcat frumos poezia!
Mimi E.
joi, 05 noiembrie 2015



Frumoasă, corectă şi valoroasă este poezia ta!
duna alin
joi, 05 noiembrie 2015