Revarsă-Ți sfânta binecuvântare

Autor:Lucica Boltasu


Adăugat de: lboltasu

sâmbătă, 01 octombrie 2016

Să mai întreb de ce-i sihastră clipa?
Să mai întreb de ce mi-e pasul greu?
De ce permiți să mi se frâng-aripa,
Când vreau să zbor și eu spre Empireu?
Şi ce să-ntreb, când știu că ești oriunde?
Și ce să-Ți spun, o, Doamne? Ce-aş putea
Să spun mai mult, când inima ascunde,
Toată durerea răstignirii-n ea?

Să Te mai rog să-mi cruți anii de viață
Ce mi-au rămas, căci sunt aşa puțini?
Să mai aștept, să sper o dimineață,
Când drumul mi-e pavat cu mărăcini?
Și ce să-Ți cer, când Tu cunoști de-a-ntregul
Și trupul meu și duhul frământat?
Să-Ți cer să-mi iei de pe grumaz iar jugul?
Nu uit, Isuse, ce poveri Ți-am dat!

S-aştept răspuns la monologuri, gânduri?
Să mă ascund sub chip surâzător?
Tu îmi arăți Scriptura! Printre rânduri,
Descopăr harul Tău vindecător.
Și ce s-ascult, când oda bucuriei,
Răsună prin Duh Sfânt și-mi dă puteri?
Ai pus în mine gândul veșniciei,
Căci nu mai sunt acel ce am fost ieri!

E greu de înțeles, o, Doamne Mare,
De ce permiți necazul, suferința,
Dar am Luminător Scriptura care,
Îmi întărește prin Cuvânt, credința.
Acum pricep, doar focul poate-aduce,
Un bulgăr într-un stadiu pur, curat,
Când lutul a fost pus pe a Ta cruce,
Duhul cel Sfânt în aur l-a-mbrăcat.

Aș vrea un semn, aș vrea să-mi sprijin brațul
Neputincios, dar nimeni nu-i cu mine
Și strig și plâng când mă rănește lațul
Și iarăși Doamne-Ți spun: "Mi-e dor de Tine!"
O rugă-nalț, oricât de greu e greul,
Căci numai Tu mi-ai mai rămas, Mesia!
Însă gândesc: Privește spre ateul,
Ce negândit, refuză veșnicia!

Eu sunt al Tău! Nădejdea mea e mare
Și cred al Tău Cuvânt, Yehova Yire,
Revarsă-Ți sfânta binecuvântare,
Peste pământ, cu har și mântuire.
Poartă de grijă lumii-ntregi, o, Tată,
Căci moștenim păcatul! Prin cădere,
Ne-am construit o viață idolatră,
În care ne hrănim doar cu himere.

Și Te mai rog Preasfinte, fie-Ți milă,
De-ai Tăi copii, ce-au hainele pătate,
Căci mulți se duc la Adunări cu silă,
Uitând ce-nseamnă har și pietate.
Topește Doamne sloiurile firii
Și Duhul Sfânt să-i umple pe vecie,
Să înflorească iarăși trandafirii,
Să Te slăvim mereu cu bucurie!

Căci mult prea scurtă-i viața, trec decenii,
Mai ieri eram un țânc, azi văd Iordanul,
Doar câțiva pași mai am, două milenii,
Vor fi secunde ce-ntregesc cadranul.
Te-ador Isuse, Te iubesc Mesia!
Din dragoste, Te-ai dat ca jertfă vie,
Te-aştept să vii! Osana! Aleluia!
Ca să mă duci cu Tine-n veșnicie!

01/10/16, Barcelona-Lucica Boltasu


vezi mai multe poezii de: lboltasu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Credinţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: LVII.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Multumesc Stefan!
lboltasu (autor)
sâmbătă, 28 ianuarie 2017



Eu cred că şi Dumnezeu, ca de altfel şi fiul lui,
Isus, au avut şi încă au grijă de noi pământenii. Dar cel mai mult, trebuie să avem noi, grijă de noi! Cerem prea mult de la divinitate, scriem cu patos despre credinta noastră, dar uităm că numai noi avem puterea să să schimbăm viaţa noastră "idolatră" ! Viaţa noastră este ca o poezie ! Sau ca o rugă!
Şi cerul se va bucura dacă aceasta este scrisă
cu trăiri sufleteşti, cu credinţă, şi chiar cu morală creştină ! Versurile tale, o odă adusă credinţei, sunt tare frumoase ! Dar nu toată lumea le înţelege. Eu, totuşi încerc !
stefan doroftei doimaneanu
duminică, 02 octombrie 2016