Adolescentul pălmuit - Rene Char

Aceleaşi lovituri care îl trimiteau la pământ îl aruncau în acelaşi timp departe înaintea vieţii sale, spre anii viitori în care, de-ar sângera, de vină n-ar fi nedreptatea unuia singur. Ca pomişorul întărit de rădăcini şi care îşi strânge crengile rănite lângă trunchiul trainic, el cobora apoi de-a-ndaratelea în mutismul ştiinţei acesteia şi în nevinovăţia lui. În sfârşit, scăpa, fugea, şi cunoştea fericirea deplină. Ajungea la pajişte şi la stavila trestiilor, căreia îi mângâia mâlul şi-i percepea freamătul uscat. Se părea că tot ce pământul produsese mai nobil şi mai perseverent îl adoptase, drept răsplată.
Şi-ar reîncepe astfel până când, necesitatea de a rupe dispărând, el ar sta drept şi atent printre oameni, mai vulnerabil şi mai tare totodată.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Rene Char








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.