Ramă de sacru

Autor:Gerra Orivera


Adăugat de: Gerra Orivera

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

degeaba muți pendulul
peretele stâng al inimii nu-l scutește de gravitația păcatului
sfărâmă ora aceeași oarbă șansă
rădăcini de țipăt străpung asfaltul zilei
tălpi astringente cotropesc nervurile colorează sinapse
tăceri sângerează și râd hilar ahile decupează
gleznele din arterele timpului său
până la ultima picătură storc de albastru cerul sub piele
sub degete când ți-alunec din icoane
îngerii mută meridianele destinului să lumineze
cercul sacru
desăvârșește respirația materiei pe o singură nară
patul ne cuprinde ca un uter
foșnesc păsări la răscruci înlănțuiri voluptoase
smerenii
facerea în sânge rescriu
cartea vieții aspiră genunea din noi

dumnezeu se ridică din pulsația inimii
galaxiile picură din cearșafurile dragostei
dureros gurile noastre își despart
respirația

sfera își divide reflexia harului

iluzie bicefală înghite
lumea


vezi mai multe poezii de: Gerra Orivera


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Credinţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

transmiti ceva care iese peste marginile banalului, numai bine!
Gelu Crivat
sâmbătă, 21 noiembrie 2015



filosofică în frumosul stil în care scrii
tania
sâmbătă, 21 noiembrie 2015