Stihuri II - Rafael Alberti

(24)

Doarme Graţia. O trezeşte doar
zumzetul liniştit al visului ei.

(25)

Câteodată poetul
înarmat cu harapnic şi cu aspră mânie
sfâşâind întunericul larg, nesfârşit,
aleargă crunt să-şi vâneze Muza: Oh, târfă!
Unde erai? Spune! Ce făceai, de nu vii în goană
când am nevoie de tine?

(29)

Sărmană Muză, încercând,
între atâta surzenie şi atâta vacarm,
să-i arăţi mării glasul tău cel mai suav!

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Rafael Alberti








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.