Poezie - 7 - Rabindranath Tagore

*
Acolo unde drumurile sunt însemnate, îmi pierd calea
Pe nemărginita mare, în albastrul cerului,
Nu sunt linii marcate.
Cărarea este ascunsă de liniile păsărilor,
De focul stelelor, de florile diverselor anotimpuri.
Şi îmi întreb inima:
Sângele tău nu are vreo ştire despre nevăzutul drum?
*
Vai, nu mai pot rămâne în casă,
Căminul nu mai este cămin pentru mine,
Căci eternul străin mă cheamă, îl aud mergând pe cale.
Fiecare din paşii săi îmi lovesc inima şi mă fac să sufăr!
Vântul se ridică şi marea geme.
Îmi voi părăsi toate treburile şi şovăirile
Pentru a urma această putere rătăcitoare,
Căci străinul mă cheamă, îl aud cum merge pe cale.
*
Fii gata să te avânţi, în inim mea!
Şi lasă înapoia ta pe toţi cei care trebuie să întârzie.
Căci numle tău a fost chemat din cerul dimineţii
Nu aştepta pe nimeni!
Mugurele care înfloreşte
Doreşte noaptea şi roua,
Dar floarea deschisă strigă spre lumina care o eliberează
Sfarmă zăgazurile, o, inima mea, şi ia-ţi avântul!
*
Când mă gândeam să sculptez după viaţa mea
O icoană de a ta pentru ca oamenii să i se închine,
Am adus toate dorurile mele şi cenuşile lor,
Toate mângâietoarele mele amăgiri şi visurile mele
Când te-am rugat să-mi creezi cu viaţa mea
O icoană izbucnind din sufletul tău pentru ca tu să-l iubeşti,
Tu ţi-ai adus focul şi puterea ta,
Adevărul, iubirea şi pacea ta.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Rabindranath Tagore








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.