Poezie - 1 - Rabindranath Tagore

poezie - 1

de Rabindranath Tagore

*
Vai, pentru ce mi-e clădită casa de la marginea drumului ce duce spre târgul cetăţii?
Ei îşi leagă luntrile împovărate lângă copacii mei.
Ei vin şi pleacă şi rătăcesc cum li-i voia.
Şed şi-i urmăresc cu privirea; vremea se scurge.
Nu pot să-i alung. Şi astfel îmi trec zilele.
Zi şi noapte paşii lor îmi răsună la poartă.
Zadarnic le strig: "Nu vă ştiu!"
Unii sunt cunoscuţi degetelor mele, alţii – nărilor mele, sângele venelor mele pare că-i cunoaşte pe unii, şi pe alţii îi cunosc din visele mele.
Să-i alung nu pot. Îi chem şi le spun: "Cine vrea dintre voi, vină-mi în casă! Da, vină-mi!"
Dimineaţa clopotul sună la templu.
Ele vin şi au coşuri în mâini.
Picioarele roşii le sunt, ca trandafirii. Primele sclipiri ale zorilor le luminează faţa.
Să le alung nu pot. Le chem şi le spun: "Veniţi-mi în grădină şi culegeţi flori! Veniţi înăuntru!"
La amiază răsună la poarta palatului gongul.
Nu ştiu de ce-şi lasă lucrul şi zăbovesc aproape de gardul meu.
Florile-n pletele lor sunt pale şi veştede, sunetele lâncezesc în flautele lor.
Să-i alung nu pot. Îi chem şi le spun: "Umbra e răcoroasă sub arborii mei. Prieteni, veniţi!"
Noaptea greierii cântă-n păduri.
Cine păşeşte încet spre poarta mea şi bate uşor?
Abia îi zăresc faţa, niciun cuvânt nu rosteşte, liniştea cerului e peste tot.
Tăcutul oaspete să-l alung nu pot. Îi privesc chipul prin întuneric şi ore de vis se
scurg una după alta.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Rabindranath Tagore








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.