Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CCCLXXXVII

Ai plecat când flori înfloreau
și primaverile s-au uscat
în lanțul clipei ruginite
a timpului gol.

sunt singur
atât
de singur
pierdut prin mine

O stare de exaltare
Pe margine de mare,
Învingător pe creste
Când inima îți crește

Nimicul și nimeni îți zâmbesc fad
iar tu,
tu te zăpăcești
spre o derivă spiralată și amețitoare,

EREZIA ARTEI

Vai nu sunt în stare

Eu mă pierd în vocea ta suavă,
parcă-mi cânți atunci când îmi vorbești,
cuvintele-s pe notă muzicală.
Vrei sufletul să mi-l zdrobești?

În palma ta am transpirat...
În palma ta m-am izolat...
Ca un fluture izbit...
De al lumii val smintit...

Din crenge de copac, a păsării cântare
S-aude prin desiș din ce în ce mai tare.
A dânsei cântecel nu știi de unde vine
Și cauți în ascuns a ochilor lumine.

Ca un dar
Dulce-amar,
Mi-au picat
Dintr-o dat,

Când eram mic,
seara, înainte
de culcare,
așteptam să aud

Din ziduri gri și-asfalt cu smoală,
Migram în verdele din cetini
Sau din a spleen-ului cerneală,
Aflam balsam sub albi prieteni...

Dar mioara cea laie
Se duce vioaie
Prin negrul zăvoi
La țarcul de oi

CONTURUL GÂNDULUI