noaptea târziu,
lupii trag-
de poalele brodate-ale cămeşii,
luna.
în fuiorul de borangic, de pe gard,
vântul
nu mai găsește cărarea.
lângă topor,
oaia albă
cutreieră în somn galaxiile-
“vremea va fi bună!”
gândesc ciobanii.
descălţate,
stelele
prinse în horă,
zdrobesc boabele de struguri;
un miros dulce de must
îmbată crizantemele.
stropii de ploaie
gonesc la vale
roțile de foc.
pietrele se ciognesc;
scântei intensifică muzica cosmosului.
în bucuria neasemuită
de a însămânța cuvântul,
toamna
strălucește-n poeme.
„numai cei ce o trăiesc o cunosc”-
a șoptit țesătorul.
vezi mai multe poezii de: Anisoara Iordache
Detalii poezie:
Distribuie pe: