Unsprezece minute (2003) - Paulo Coelho

Înainte de a muri vreau să lupt pentru viaţă.

Sexul, durerea, dragostea sunt experienţe limită ale omului. Şi numai cine cunoaşte frontierele acelea cunoaşte viaţa; restul e doar trecere a timpului, repetare a unei sarcini monotone, îmbătrânire şi moarte fără a fi ştiut cu adevărat ce se întâmplă aici.

Dragostea nu este în celălalt, este în noi înşine; noi o trezim. Dar pentru trezirea asta avem nevoie de altul. Universul are sens doar când avem cu cine să ne împărtăşim emoţiile.

Dorinţa nu este ceea ce vezi, ci ceea ce-ţi imaginezi.

Nimic in lumea asta nu este rodul întâmplării.


Onoarea. Demnitatea. Respectul faţă de mine însămi. Dacă mă gândesc mai bine, n-am avut niciodată niciunul din aceste trei lucrur

Pasiunea te face să nu mai mănânci, să nu mai dormi, să nu mai munceşti, să fii împăcat.


Te iubesc mult, cum n-am mai iubit niciodată şi tocmai de aceea plec pentru că, dacă aş rămâne visul s-ar transforma în realitate, în dorinţa de a poseda, de a dori ca viaţa lui să fie a mea. în fine, toate lucrurile care transformă dragostea în sclavie. E bine să avem grijă de ceea ce luăm cu noi din viaţă.


Dragostea cea mai puternică este cea care-şi poate manifesta slăbiciunea.

În fiecare dintre noi este un ceasornic ascuns şi, ca să faci dragoste, arătătoarele ambilor inşi trebuie să indice aceeaşi oră la acelaşi timp. Două persoane care sunt împreună şi se iubesc mult trebuie să-şi potriveasca arătătoarele, cu răbdare şi perseverenţă, cu jocuri şi reprezentaţii "teatrale", până când înţeleg că a face dragoste e mult mai mult decât o întâlnire.

Unele lucruri nu se împart. Nu trebuie să ne fie teamă de oceanele în care ne afundăm de bunăvoie; frica tulbură jocul întregii lumi.

Când îl face pe cineva să descopere ceva, profesorul descoperă şi el în cele din urmă ceva nou.

Am plonjat în adâncul sufletului meu şi ştiu că încă mai vreau lucruri bune, multe lucruri bune de la viaţa asta.

Din noaptea timpurilor, omul înţelesese că suferinţa, odată privită fără teamă, era paşaportul său către libertate.

Dacă vorba e să înaintăm în viaţă, trebuie să înţelegem faptul că ceea ce e "bunişor" e foarte diferit de ceea ce este "cel mai bun".

Soldatul merge la război ca să-şi ucidă duşmanul? Nu: merge ca să moară pentru ţara lui. Femeii îi place oare să-i arate soţului cât este de mulţumită? Nu: vrea ca el să vadă cât i se devotează, cât suferă ca să-l vadă fericit pe el. Aşa se întâmplă: copii care renunţă la visele lor ca să-şi bucure părinţii, părinţi care renunţă la viaţa lor ca să-şi bucure copiii, durerea şi suferinţa justificând ceea ce trebuie să aducă doar bucurie: dragostea.

Cine e capabil să simtă ştie că e capabil să se bucure de plăcere chiar şi înainte de a-l atinge pe celălalt. Cuvintele, privirile, toate acestea ţin de secretul dansului... Cea mai mare plăcere nu e sexul, este pasiunea cu care este practicat. Când această pasiune este intensă, sexul intervine ca să desăvârşească dansul, dar el nu este niciodată punctul principal.

Acolo nu era nimeni - şi a fi nimeni era tot ce visa.

Dacă e să fiu credincioasă faţă de cineva sau de ceva, în primul rând trebuie să-mi fiu fidelă mie însămi. Dacă e să caut dragostea adevărată, mai întâi trebuie să mă satur de iubirile mediocre pe care le-am întâlnit.

Nostim este că, atunci când trăieşti într-un oraş, amâni să-l cunoşti - şi de obicei până la urmă nu-l cunoaştem niciodată.

Să ne iubim unii pe alţii, dar să nu încercăm a ne poseda unii pe alţii.

Pastorul: În toate limbile lumii există o aceeaşi zicală: ce nu văd ochii, inima nu simte. Ei bine, eu afirm că nimic nu este mai fals; cu cât sunt mai departe de sentimentele pe care încercăm să le înăbuşim şi să le dăm uitării, cu atât sunt mai aproape de inimă. Dacă suntem în exil, vrem să păstrăm cea mai neînsemnată amintire despre rădăcinile noastre, dacă suntem departe de persoana iubită, fiecare persoană de pe stradă ne trezeşte amintirea ei.

M-am simţit rănită când i-am pierdut pe bărbaţii de care m-am îndrăgostit. Astăzi sunt convinsă de faptul că nimeni nu pierde pe nimeni, fiindcă nimeni nu posedă pe nimeni. Asta e adevărata experienţă a libertăţii: să ai lucrul cel mai important din lume, fără a-l poseda.

Viaţa este un joc dur şi halucinant, viaţa înseamnă salturi cu paraşuta, înseamnă risc, înseamnă să cazi şi să te ridici, înseamnă alpinism, înseamnă voinţa de a ajunge în punctul tău cel mai înalt şi a te simţi nemulţumit şi neliniştit când nu reuşeşti să o faci.

Dragostea este primul lucru capabil să schimbe total viaţa unei persoane de la o clipă la alta.

Când nu mai aveam nimic de pierdut, am primit totul. Când am încetat a fi cine eram, m-am regăsit pe mine însămi. Când am cunoscut umilinţa şi supunerea, am devenit liberă.

Pot alege între a fi o victimă a lumii sau un aventurier în căutarea comorii sale. Totul ţine de felul cum îmi voi privi viaţa.

Bun, prima senzaţie ar fi că sunt prizonieră, aş fi îngrozită de curbe, mi-ar veni să vomit şi să plec de-a-colo. Dar dacă mă încredinţez că şinele sunt destinul meu, că Dumnezeu conduce mecanismul, coşmarul acesta s-ar transforma în stimulent. Nu este decât exact ceea ce este, un montagne-russe, o jucărie sigură şi confortabilă, care ajunge la terminus, dar din care, cât ţine călătoria, trebuie să privesc peisajul din jur, să ţip de emoţie.

Dacă avea să o întrebe cineva peste mulţi ani după aceea cum era locul pe care-l cunoscuse în tinereţe, ar fi putut răspunde: "Frumos, capabil să iubească şi să fie iubit."


Nici un fel de preludii, nici un fel de mângâieri, de pregătiri, de sofisticări, doar el în mine, şi eu în sufletul lui.

Nimeni nu pierde pe nimeni, pentru că nimeni nu posedă pe nimeni.

Dacă aş mai rămâne o zi, aş mai rămâne un an, iar dacă aş mai rămâne un an, n-aş mai pleca niciodată.

Viaţa este uneori foarte zgârcită: trec zile, săptămâni, luni şi ani fără să simţi nimic nou. Totuşi, odată ce se deschide o uşă, o adevărată avalanşă pătrunde prin spaţiul deschis. Acum nu ai nimic, iar în clipa următoare ai mai mult decât poţi accepta.

Trupurile se înţeleg, deşi sufletele nu sunt întotdeauna de acord.

Scopul meu este să înţeleg dragostea.

Bărbaţilor le place trupul femeii, dar îi dispreţuiesc inima.

Să te îndepărtezi de pasiune sau să i te abandonezi orbeşte, care dintre aceste două atitudini e cea mai puţin distructivă?

Eu nu sunt un corp care are suflet, sunt un suflet care are o parte vizibilă numită corp.

În dragoste nimeni nu poate leza pe nimeni, fiecare este răspunzător pentru ceea ce simte şi nu putem da vina pe altul pentru asta. Nimeni nu pierde pe nimeni pentru că nimeni nu posedă pe nimeni.

Unele lucruri se pierd pentru totdeauna.

Dacă suntem în exil, vrem să păstrăm cea mai neînsemnată amintire despre rădăcinile noastre; dacă suntem departe de persoana iubită, fiecare persoană de pe stradă ne trezeşte amintirea ei.

Am înţeles de ce plăteşte un bărbat pentru o femeie: vrea să fie fericit.

Gândindu-mă cum este lumea, o zi fericită e aproape un miracol.

Toată viaţa m-am gândit la dragoste ca la o formă de sclavie voluntară. Ei bine, lucrul ăsta este o minciună: libertatea există atunci când dragostea este prezentă. Persoana care se dăruieşte pe de-a întregul, persona care se simte cea mai liberă, este aceea care iubeşte din tot sufletul.

Am un vis, dar nu e neapărat nevoie să-l trăiesc azi, pentru că trebuie să mai câştig bani.

Deşi nu te-am dezbrăcat şi n-am pătruns în tine, şi nici măcar nu te-am atins, am făcut dragoste.

Viaţa e prea scurtă - sau prea lungă - pentru ca eu să îmi permit luxul de-a mi-o trăi atât de rău.

Unele cărţi ne fac să visăm, altele ne aduc la realitate, dar nici una nu poate fugi de lucrul cel mai important pentru autor: onestitatea cu care scrie.

Există anumite suferinţe care pot fi uitate atunci când putem pluti deasupra durerilor noastre.

Toate îşi închipuie că bărbatul doreşte doar 11 minute pe zi şi plăteşte o avere pentru asta. Nu, nu e aşa. Bărbatul este şi femeie, vrea să întâlnească pe cineva, să-şi descopere un sens vieţii sale.

Pe timpul nopţii? Stai, Maria, exagerezi. La drept vorbind, sunt patruzeci şi cinci de minute şi, chiar aşa, dacă scădem dezbrăcatul, încercatul câtorva alinturi false, conversaţia pe teme banale, îmbrăcatul, vom reduce timpul acesta la unsprezece minute de sex propriu-zis.

Nu avea să-l mai revadă niciodată, dar, în toamna disperării ei, vreme de câteva ceasuri, încetase a mai fi soţia credincioasă, doamna casei, mama iubitoare, funcţionara exemplară, prietena statornică — şi redevenise pur şi simplu femeie.

Unsprezece minute. Lumea gravita în jurul a ceva ce dura doar unsprezece minute.

Cine se simte liber iubeşte la maximum; şi cine iubeşte la maximum se simte liber.

Viaţa este uneori foarte zgârcită: trec zile, săptămâni, luni şi ani fără să simţi nimic nou.

Sexul este arta de a controla lipsa de control.

Care e lucrul cel mai important în viaţa asta? Să trăiesc sau să mă prefac că trăiesc?

Sexul îl găseşti peste tot, dragostea mai puţin.

Fiecare fiinţă umană îşi trăieşte propria dorinţă; asta face parte din tezaurul său şi, chiar în cazul unei emoţii care-l poate îndepărta pe cineva, de obicei îl aduce în apropiere pe cine este important pentru ea. E o emoţie pe care sufletul meu şi-a ales-o şi e atât de intensă, încât poate molipsi totul şi pe toţi în jurul meu.
Zilnic aleg adevărul cu care aspir să trăiesc. Caut să fiu practică, eficientă, profesională. Dar mi-ar plăcea să-mi aleg dorinţa ca tovarăş. Nu din obligaţie, nici ca să-mi îndulcesc singurătatea, ci pentru că e bine. Da, e foarte bine...

Dorinţa profundă, dorinţa cea mai reală este aceea de a te apropia de cineva.

Toţi ştim să iubim, căci ne-am născut cu darul acesta. Unii o fac firesc şi spontan bine, dar majoritatea trebuie să o reînveţe, să-şi reamintească cum se iubeşte şi toţi, fără excepţie, au nevoie să ardă pe rugul emoţiilor lor trecute, să retrăiască unele bucurii şi dureri, prăbuşiri şi recuperări, până ce izbutesc să discearnă firul conducător care există pe urmele fiecărei întâlniri.

Bărbaţii aduceau numai durere, frustrare, suferinţă şi senzaţia că zilele se târau.

Cea mai stranie dragoste este aceea care-şi poate arăta fragilitatea.

Să păstreze aparenţele... de ce-o fi fost lumea atât de preocupată de aparenţele ei?

O fiinţă umană se cunoaşte doar dacă merge până la limitele sale.

Pe om timpul nu-l transformă, învăţătura nu-l transformă, unicul lucru care te poate face să-ţi schimbi gândurile e dragostea.

A fost odată ca niciodată o prostituată pe nume Maria. Un moment. "A fost odată" este cel mai nimerit mod de a începe o poveste pentru copii, pe când "prostituată" e un subiect pentru adulţi. Cum pot scrie oare o carte cu această aparentă contradicţie iniţială?

Pasiunea ne dă semnale care ne călăuzesc în viaţă.

A visa e foarte comod, de vreme ce nu suntem obligaţi să punem în practică ceea ce plănuim.

Totul îmi spune că sunt pe cale să iau o decizie greşită, dar a face greşeli este o parte din viaţă. Ce-şi doreşte lumea de la mine? Vrea să nu-mi asum riscuri, să mă întorc de unde am venit pentru că nu am curajul să spun vieţii "Da"?

Am întâlnit un bărbat şi m-am îndrăgostit de el. Mi-am dat voie să mă îndrăgostesc dintr-un simplu motiv: nu mă aşteptam la aşa ceva. Ştiu că, peste trei luni, voi fi departe şi el va rămâne doar o amintire, dar nu mai pot suporta în continuare să trăiesc fără dragoste; mi-am atins limitele... Vorbind în general, aceste întâlniri au loc atunci când ajungem la o limită, când trebuie să murim şi să renaştem emoţional. Aceste întâlniri ne aşteaptă, dar mai mult decât adesea, evităm să se întâmple. Dacă suntem totuşi disperaţi, nu avem nimic de pierdut, sau dacă suntem plini de entuziasmul vieţii, atunci necunoscutul se autorelevă şi universul nostru îşi schimbă direcţia.

Viaţa este foarte rapidă, îi face pe oameni să treacă de la cer la infern în câteva secunde.

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Paulo Coelho








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.