Ariete uitate (IV) - Paul Verlaine

E necesar, vedeţi voi, să fim iertători.
Doar astfel, fi-vom fericiţi şi visători
Şi, dacă-n viaţă-s clipe grele uneori,
Noi, cel puţin, vom fi - aşa-i? - doar plângători.

S-adăugăm noi, suflete îngemănate,
La jurăminte vagi, gust dulce, pueril,
De-a merge, de femei şi de bărbaţi, departe.
Uitarea răcoroasă ne va fi exil!

Să fim ca doi copii, ca două fete mici,
Deloc îndrăgostite şi de tot mirate,
Ce merg, pălind, sub bolta fermecată, nici
A vrea măcar să ştie dacă sunt iertate.

Adăugat de: Oancea Aurel

vezi mai multe poezii de: Paul Verlaine








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Și eu vă mulțumesc pentru ceea ce ați postat. Se pare că avem (unele) preferințe comune.
Oancea Aurel
marţi, 03 noiembrie 2015



Multumesc pentru postarile deosebit de frumoase!
nowadays
marţi, 03 noiembrie 2015