Rana - Pablo Neruda

Te-am rănit, dragostea mea,
ţi-am sfâşiat sufletul.

Înţelege-mă:
toată lumea ştie cine sunt,
dar acest sunt
este mai ales un om pentru tine…

Prin tine şovăi şi cad
şi mă înalţ, arzând.
Tu singură, între toate fiinţele
ai dreptul
să mă vezi slab.
Şi mâna ta mică,
mâna ta de pâine şi de cântec,
trebuie să-mi mângâie pieptul
când mă cere lupta.

De aceea caut în tine granitul,
Înfig în tine mâini aspre, căutându-şi tăria
şi adâncimea care îmi trebuie.
Iar dacă nu întâlnesc
decât râsul tău de metal, dacă nu aflu
ceva pe care să-mi sprijin paşii mei aspri,
adorato, primeşte
mânia şi tristeţea mea,
primeşte mâinile mele duşmănoase
care te vor îndurera puţin,
pentru a te ridica din lut,
din nou zămislită prin luptele mele.

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Pablo Neruda








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.