Patagonia - Pablo Neruda

Focile se împreunează
în adâncul zonelor îngheţate
în grotele amurgurilor, care-s ultimele
ţărmuri ale oceanului.
Vacile Patagoniei
se desprind de ziua
asemănătoare unui tumult, asemănătoare
unui abur greu
care-şi goneşte coloanele fierbinţi
în frigul singurătăţii.

Pustie eşti tu Americă, pustie ca un clopot:
pe dinăuntru umplută cu cântece care niciodată
nu se înalţă,
Păstorul, locuitorul stepei, pescarul,
n-au ureche, nici mână şi n-au nici pianină
sau vreun obraz care să le steie aproape:
îi veghează luna,
în jurul lor creşte depărtarea, îi urmăreşte noaptea
şi se naşte o zi anevoioasă şi lungă, aidoma celorlalte.


vezi mai multe poezii de: Pablo Neruda








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.