Fiul - Pablo Neruda

Ei, fiule, ştii tu, ştii tu,
de unde vii?

Vii dintr-un lac cu pescăruşi
albi şi înfometaţi.

Într-o iarnă, alături de apă
eu şi ea înălţarăm
un rug roşu de flacără,
degerându-ne buzele,
pârjolindu-ne sufletul,
azvârlind totul în flăcări,
arzându-ne viaţa.

Aşa ai venit pe lume.

Dar ea, pentru a mă vedea,
şi pentru a te vedea într-o zi,
a străbătut mările…
İar eu, pentru a-i îmbrăţisa
mijlocul dulce, – am străbătut pământul,
cu munţi şi cu războaie,
cu spini şi cu deşerturi…

Aşa ai venit pe lume.
Vii din atâtea locuri!
Vii din apă şi din pământ,
din foc şi din zăpadă,
din drumuri depărtate
spre noi, copile scump!
Vii din dragostea cumplită
ce ne-a cuprins în lanţuri
şi vrem să ştim cum eşti,
vrem să ne spui atâtea
căci doar tu ştii mai mult
din lumea ce ţi-am dat-o.
Ca înt-o furtună năprasnică
ne-am zguduit noi
arborele vieţii,
până în cele mai ascune
fibre ale rădăcinilor lui.
Iar astăzi apari
cântând în frunzar,
pe cea mai înaltă ramură
pe care am atins-o noi prin tine.

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Pablo Neruda








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.