Omul de zǎpadǎ

Autor:Dragos Niculescu


Adăugat de: Dragos Niculescu

luni, 14 noiembrie 2016


Copii frumoşi, sînt Omul de zǎpadǎ
Care-a vǎzut prea multe-n viaţa lui
Şi care mai aşteaptǎ doar sǎ cadǎ
Pe el omǎtul Dumnezeului.

Nu mǎ mai pot juca precum odatǎ,
Cînd nas de morcovi îmi puneaţi şi ochi
Din doi cǎrbuni, iar mǎtura stricatǎ
Mi-o aşezaţi sub braţ ca pe-un deochi.

Acum vǎ las, fiindcǎ e-un rost în toate
Şi vreau s-o fac atîta cît mai pot,
În sens invers şi-ncet de a-i strǎbate
Poveştii mele albe drumul tot.

A fost frumos atîţia ani de zile
Sǎ ne jucǎm alǎturi, nu-i aşa?
Definitiv rǎmîne scris pe file,
În cartea fericirilor de nea.

Cînd veţi vedea cǎ nu mai sînt în locul
În care mǎ clǎdeaţi voi tot mereu
Veţi şti, mai mari, cǎ-mi port în mine focul
Şi mǎ topesc dupǎ un plan al meu.

Cǎ Omul de zǎpadǎ e-o poveste
Ce din pǎcate are un sfîrşit,
Ca orice basm, dispare fǎrǎ veste
Cînd timpul vieţii noastre-a-mbǎtrînit.

Veţi şti, de-asemeni, cǎ am fost aparte
Şi cǎ m-aţi plǎmǎdit din fulg ceresc,
Cǎ frigul lumii îl simţeam ca moarte,
Plîngînd prin rîsul vostru pǎmîntesc.

Eu plec acum, cît încǎ mai e iarnǎ,
Prin încǎlziri globale mǎ disip,
Las viaţa voastrǎ-ntreagǎ sǎ discearnǎ
Trecutelor zǎpezi frumosul chip.

Mǎ voi gîndi la voi întotdeauna,
Vǎ voi vedea-n paltoane şi galoşi
Şi voi simţi cum mi-aşezaţi cu mîna
Bulgǎri pe trup şi-am sǎ v-aud voioşi.

Cînd veţi fi mari şi trişti şi singuri poate,
Cînd veţi uita frumosul nostru joc,
Din liniştea zǎpezilor trǎdate
Vǎ voi aduce-n vis semn de noroc.

Iar de nu veţi avea nici somn în noapte
Şi un opaiţ va lumina la geam,
Eu, Omul de zǎpadǎ şi de lapte,
Am sǎ vǎ ning precum cînd ne jucam.


(din volumul “Duminica poemului mut”)


vezi mai multe poezii de: Dragos Niculescu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Crăciun
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? nu
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: LXIV.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Buna ziua,

Va multumesc pentru primirea in grupul Dumneavoastra literar si ma bucur pentru aprecierea acestei prime poezii, pentru faptul ca versurile ei v-au placut. Sint bucuros ca ne putem cunoaste si ca putem schimba pareri prin intermediul creatiei poetice.

Cu urari calde de sanatate si numai de bine,

Dragos Niculescu
Dragos Niculescu (autor)
luni, 14 noiembrie 2016



ai un stil foarte matur de a scrie, foarte profund
liviu.radu
luni, 14 noiembrie 2016



Poezia ta imi place atat de mult, incat am sa mai revin cu drag.
deea
luni, 14 noiembrie 2016



E plina de sensuri poezia ta
gianina
luni, 14 noiembrie 2016



Mi-a placut tare mult ce am citit la tine, versul tau curge atat de frumos.
Deosebita aceasta poezie.
vid
luni, 14 noiembrie 2016



Te-am citit cu drag si iti urez bun venit
oana
luni, 14 noiembrie 2016