RUBAIAT 1 - RUBAIAT 186 - Omar Khayyam

Întrucât sunt foarter multe catrene RUBAIAT ,de la numărul 1 la 186 le-am adunat întrun singur loc spre lecturare, nu sunt 186 , ci numerotate aleatoriu. Traducerea imaginara apaține poetului Stefan Dincescu

(Posteritatea virtuală

a rubaiatelor lui Omar Khayyām)

RUBAIAT 1

Cortina destinului nimeni n-a ridicat-o.
Secretele enigmei nu le deţine nimeni.
Ani şaptezeci şi doi am tot reflectat.
Dar n-am aflat nimic, niciodată. E ne-nceput misterul .

RUBAIAT 2

Tristeţi, nenorociri noi le-am avut, e tot!
O clipă, -n lumea asta, azil ni s-a dat, e tot!
Taina Creaţiei ne rămâne-o taină deplină:
Plecăm, de regrete pătrunşi, neştiind mai mult. E tot!

RUBAIAT 3

În tablele Creaţiei, ce există poartă un semn.
Al universului Pictor binele şi răul le ignoră.
E-nscris în soarta-ne ce a vrut Domnul.
Deşarte ni-s toate strădaniile. Nu-nvingi iluzoriul.

RUBAIAT 5

Lumea de-apoi sfârşit nu va avea. Va fi fără margini tristeţea.
Acolo, sus, aştrii au scris-o. Trăieşti azi, fii mulţumit:
Din a trupului tău pulbere, cărămizi va turna sclavul,
Cimitire, altele, să se ridice, pentru-alţi oameni.

RUBAIAT 6

Dincolo de-această perdea, nimeni nu poate ajunge.
Nimeni nu străpunge şi străbate misterul.
Singura noastră casă-i sânul pământului.
O, regrete! O enigmă, o rană, un secret.

RUBAIAT 8

Gândeşte-te că de-al tău suflet te vei despărţi.
Dincolo vei merge, de perdeaua Domnului.
Tu ai venit nu ştii de unde. Secret pierdut. Ridică-ţi cupa.
Fericit încearcă azi să fii. Te vei duce unde? Habar n-ai.

RUBAIAT 9

Spune-mi, e mai frumos cerul că m-a făcut să trăiesc pe pământ?
Splendoarea lui, măreţia-i, ele ce vor pierde după plecarea mea?
Urechile-mi, două, n-au auzit nicicând pe nimeni spunându-le
Nici de ce-am venit, nici de ce-am plecat.

RUBAIAT 11

Misterul etern cine-l cunoaşte? Nici tu, nici eu.
Taina asta ne urmăreşte, cine-a învins-o? Nici tu, nici eu.
Dincolo de cortină, se îngrijeşte cine de tine, de mine?
Iar cortina când se ridică,-i goală scena. Nici tu, nici eu.

RUBAIAT 12

Al Creaţiei sens noi suntem; care altul ar fi?
Esenţa privirii divine noi suntem – cine ştie să vadă.
Şi-al lumii mare ochi comparabil de-i c-un inel,
O incizie fă-i: nestemata inelului noi suntem!

RUBAIAT 13

De-s beat de vin vechi, ei şi! cu-atât mai bine: beat, sunt!
Necredincios sunt sau idolatru, sunt oare zoroastrian? Sunt orice!
Cine despre mine vreo idee-şi face mă-ntemniţează-n el.
Ce-mi pasă? Îmi aparţin! Cel care sunt, sunt.

RUBAIAT 22

În lacrimi era picătura de apă, departe de Ocean.
Şi-ncepu Oceanul să râdă! ,,Noi suntem tot numai împreună.
În afara noastră ce-i? Părţile unui tot suntem.
Despărţiţi când suntem, asta-i printr-un punct aproape invizibil.”

RUBAIAT 27

De la adevăratul credincios la necredincios, ţi-o spun, e doar o suflare
Şi-i doar o suflare, -ntr-adevăr de la dogmatic la nesigur;
În spaţiu acesta atât de preţios, între două suflări, trăieşte fericit:
Viaţa se duce, moartea vine, trecerea noastră-i doar o suflare...

RUBAIAT 29

O, Khayyãm! Pe de-a-ntregul seamănă trupul tău cu un cort.
Suflet îi e sultanul, iar ultimu-i palat, nimicul.
Când cortul şi-l părăseşte sultanul, toţi vin, ferraş-ii morţii,
Să-l distrugă ori să-l strângă pentru-a-l ridica-n alt loc. În alt loc?

RUBAIAT 30

Viaţa vine, viaţa se duce, când dulce, când amară.
Printre buze ne părăseşte sufletul, la Nişãpur ca la Bagdad.
Cupa ridică-ţi-o şi bea vin, căci după tine şi mine, luna
Trece de la ultimu-i pătrar la primul, trece la nesfârşit...

RUBAIAT 32

Studentul îşi face sul diplomele, iar vârsta frumoasă ţăndări se face.
Primăverile nepăsărilor noastre s-au dus, uite iarna.
Pasărea nebuniilor noastre tinereţe e numele-i:
Eu nu ştiu când s-a aşezat, nici când a plecat.

RUBAIAT 34

Până unde vei merge, la Substanţa ta meditând
Sau întrebându-te despre Fiinţă şi Neant?
Bea vin! Se ţine moartea scai de viaţa asta.
Preferă-le somnul sau beţia, -ntrebărilor!

RUBAIAT 36

Pe vechile metereze din Tus, am văzut pasărea cocoţată
În faţa regelui Key-Kâus. Vai! doar un craniu era!
Şi ea, pasărea, întreba craniul:
,,Gloria-ţi unde s-a dus? Şi unde ţi-s tobele, tobele?”

RUBAIAT 37

În atelierul olarului eram, ieri-seară.
Mute sau guralive, am văzut acolo oale două mii;
Şi dintr-o dată, una dintre ele vorbi: ,,Dar unde-s
Olarul, vânzătorul, cumpărătorul de-urcioare?”

RUBAIAT 39

Sclavi ai minţii noastre suntem în fiece zi; până când?
Să trăiesc o singură zi, îmi pasă puţin; să rămân ani o sută, la ce bun?
Adu-ne-o carafă de vin, să ne grăbim, cuvine-se să bem,
Înainte ca, -n atelier, olarul să ne toarne-n urcioare!

RUBAIAT 40

Uită ziua ce-a fugit din existenţa ta. Uit-o!
Uită ziua ce-o să vină. Încă nenăscută. Uit-o!
Asupra a ceea ce e şi nu mai e, zadarnic meditezi.
Nu-ţi arunca-n vânt viaţa. Clipa fericit trăieşte-o. Uit-o!

RUBAIAT 42

În măreţia-i, cu cerurile castelul se-ntrece.
Rând pe rând, pe-aici, suverani au trecut în aure de glorii.
Pe creneluri, noi am văzut aşezându-se turtureaua.
Şi striga, pe ruinele lor: „Unde? Unde? Unde? Unde?”

RUBAIAT 47

Roata vieţii nici început n-are, nici sfârşit. Atunci?
Lacrimi şi suspine, a pleca, a veni; a trăi, a muri. Atunci?
De noi, cine poate şti ce vânt bun ne-aduce
Şi ce vânt ne-ntoarce, în ce port? Atunci?

RUBAIAT 48

Când oamenii dorm, nu li-l neliniştim noi somnul,
Nu-i facem să strige: „O, Doamne, Dumnezeul meu!”
Nu dormi pe bogăţiile tale, nu adormi pe frumuseţea ta…
Într-o noapte, toate ţi se vor lua…

RUBAIAT 50

Ca mine-a fost urciorul acesta: o iubitoare fiinţă, nefericită.
Pentr-o şuviţă de păr a suferit, al unui idol păr.
Toarta asta, o vezi ataşată la gâtu-i?
Braţul era, al unui îndrăgostit, la gâtul unei alese frumuseţi.

RUBAIAT 51

Înainte de tine, de mine, amurguri au fost, aurore,
Cu mult înainte de noi, cerul s-a învârtit în el însuşi.
Ah! Piciorul în pulbere pune-l cu grijă:
Privirea a fost, şi ochiul unei frumuseţi!


RUBAIAT 52

Au venit norii negri, începe să plouă pe iarbă.
Nu se mai poate trăi fără vin, culoare de granat.
Ne-ncântă azi iarba, ne minunează verdeaţa-i,
Dar mâine, iarba din pulberea-ne va răsări. Pentru care priviri?

RUBAIAT 54

Străin mie însumi, când istovit voi fi,
Iar, pentru alţii, voi ajunge-o poveste,
Putea-voi cere ca din argila mea
Să se facă-o stacană pentru sumbra tavernă?

RUBAIAT 55

Ieri, la bazar, am văzut un olar.
El frământa, călca argila-i cu piciorul.
Şi părea a-i spune argila:
„Odată ca tine am fost. Ah! poartă-te cu mine mai blând…”

RUBAIAT 57

Am intrat la olar. Se agita aproape de roata-i.
Gâturi de sticlă modela, toarte de oale:
Unele se trăgeau din capete de sultani,
Făcute, altele, din picioare de cerşetori erau…

RUBAIAT 63

O, neliniştit om, acest trup, al tău, nu-i nimic.
Bolta celor nouă ceruri scânteietoare nu-i nimic.
Fii vesel în locul unde stăpână-i dezordinea.
Suntem aici doar o clipă. Şi chiar clipa asta nu-i nimic.

RUBAIAT 66

Din tavernă, -ntr-o dimineaţă, un glas. Striga:
,,Ajutor! Veseli băutori, tineri băutori, ridicaţi-vă!
O cupă, haideţi, să mai golim, ultima!
Sorocul ni se apropie, aproape-i vinul din urmă…’’

RUBAIAT 68

Când voi muri, trupul cu vin să mi-l spălaţi,
De la mine, drept rugăciuni, laude-aduceţi cupelor pline!
Dacă doriţi să mă vedeţi iar, în ziua învierii,
Pulberea cerneţi-o, din praful tavernei.

RUBAIAT 74

Dormeam. Am crezut vocea c-aud, a unui înţelept. „În somn,
Nimănui, vreodată, roza fericirii nu i s-a deschis.
Pradă, atunci, de ce să te laşi, trăind, unei alte morţi?
Trezeşte-te şi bea vin. Secole-ţi rămân ca să dormi!”

RUBAIAT 81

Copacul tristeţii nu-l răsădi în inima ta,
Cartea bucuriei reciteşte-o în fiece dimineaţă.
Poţi să bei vin, cu prietenii tăi să-l împarţi.
Vremea noastră, viaţa noastră, cerul ni le măsoare.

RUBAIAT 82

Nici cald, nici frig. Azi e o vreme de vis.
Pe trandafiri, ploaia nocturnă le-a dat petalelor strălucire.
Păsările toate s-au adunat, le auzi? Privighetoarea
Le spune florilor galbene: „Beţi vin ! Aici se cuvine toată lumea să cânte!’’

RUBAIAT 83

Nebun trebuie să te fi născut, vinul de rău să-ndrăzneşti a-l vorbi.
Dă-i muntelui vin, şi muntele însuşi dansează!
Să-mi porunceşti, ai vrea, să renunţ la vin,
Dar fără sufletul lui, cine pe om l-ar face mai bun?

RUBAIAT 84

De-mi sunteţi prieteni, încetaţi cu discursuri, palavre,
Iar pentru a-mi alina tristeţile, toarnă-mi vin, o, saqi!
Când ţărână voi fi, modelaţi-mă ca pe o cărămidă
Şi-ntr-un colţ al tavernei să mă-nţepeniţi, de voi cât mai aproape!

RUBAIAT 86

Beau vin! E firesc, în ai Domnului ochi,
Înţelepţii o vor recunoaşte. El m-a creat, via El a făcut-o.
De-o-ntreagă veşnicie, ştie că rumenul vin o să-l beau.
De ce m-aş abţine-n faţa Lui, preştiinţa I-aş înşela-o.


RUBAIAT 103

Vinul îl cumpărăm noi, vin vechi şi vin nou.
Lumea o vindem pe două boabe de orz!
Unde te duci după moarte? Întrebarea degeaba ţi-o pui!
Adu-mi vin, să bem! Şi să ne ducem dracului apoi!

RUBAIAT 105

Cu mustăţile am măturat pragul tavernei, istovit,
Am renunţat să cuget la lumea asta sau cealaltă; binele, răul
Băşici doar sunt, de aer! În apă să cadă, să se piardă!
De-un bob să mă sinchisesc, de orz, când cu vinul m-adorm?

RUBAIAT 107

Jurămintele-mpreună făcute, noi toţi le-am călcat.
Uşa gloriei noastre închis-o-am după noi.
Totuşi nu ne blamaţi. Smintiţi vă părem.
Cât timp suntem, suntem beţi. Beţi morţi de vinul de-a iubi!

RUBAIAT 113

În ochii celor ce ştiu să bea, nu trece drept grosolan.
În ai înţelepţilor ochi, păzeşte-te de-o îndoielnică faimă.
De vrei să bei, bea vin! Că bei sau nu bei,
Infernului de-i aparţii, ţi se paradisul refuză!

RUBAIAT 119

În al regatului suflet, prudent se cuvine să ştii a fi.
Pe pământ , trebuie să înveţi mai ales să ştii bine a tăcea.
Câtă vreme limbă ai, urechi, ochi,
Încearcă fără ochi a trăi, fără limbă, fără urechi…

RUBAIAT 121

Îi vezi pe cei doi sau trei idioţi? Lumea o ţin în mâinile lor.
Nimic nu ştiu. Superiori se cred din ignoranţă.
Mergi pe drumul tău, de ei seamă nu ţine. În splendida-le suficienţă,
Eretici îi vor numi pe cei ce nu-s de-ai lor.

RUBAIAT 124

Vin fereşte-te să bei c-un necioplit fără ţinută!
Nu vei avea decât neplăceri. Noaptea va trebui să-i suporţi
Confuziile, hohotele vocii, scrântelile, iar a doua zi,
Scuzele şi iertările din nou ţi-ar sparge capul!

RUBAIAT 125

Dintre-ai tavernei obişnuiţi clienţi eu primul sunt.
Sunt cel ce împotriva legii s-a răzvrătit.
Eu, băutorul lungilor nopţi, pe fiica viţei-de-vie o beau
Şi-i vestesc domnului strigătele bătrânei mele-nsângerate inimi.

RUBAIAT 126

Unei femei de stradă, un şeic îi spune-ntr-o zi: ,,Eşti beată!
În fiece clipă prinsă iată-te-n plasa primului venit!’’
,,O, şeicule, îi răspunde femeia, sunt tot ce afirmi,
Dar tu, tu eşti, uneori, ce-ai vrea mereu să pari?”

RUBAIAT 128

Capcane două sute în juru-ne-ai întins. Cum ai terminat,
Ne-ai spus: ,,Cine pune piciorul aici pe sine se condamnă.’’
Curse întinzi, iar pe cel ce-n ele se prinde
Tu îl numeşti rebel, morţii îl sorteşti…

RUBAIAT 129

Cuvintele cu care mă frângi din ură-ţi vin, o, mollah!
Nu-ncetezi să mă iei drept fără credinţă, nelegiuit, ateu.
Mai bine ca oricine mă cunosc şi ceea ce sunt o mărturisesc.
Să mă răneşti se cuvine chiar tu?

RUBAIAT 130

Gloria de-o câştigi în cetate, te-asasinează!
În colţul tău de te-ascunzi, eşti un instigator.
N-ar fi mai bine-atunci, Ilie de-ai fi sau Sfântul Gheorghe,
Să nu te legi de nimeni, cunoscut de nimeni să nu fii?

RUBAIAT 131

O, cerule, zgârcitule, tu-l împuterniceşti cu norocul,
El are apeducte şi bunuri, iar apa-i vine la moară.
Se-ndatorează omul liber pentru singura-i pâine;
Cerului spun, atunci, că nici cât o ceapă nu face, degerată!

RUBAIAT 134

Am crezut a cunoaşte şi fiinţa, şi nefiinţa,
C-am ajurat şi lumea de sus, şi lumea de jos,
Dar nimic nu ştiu, de nu pot cunoaşte
Lumea de-apoi a beţiei în lumea-mi de-apoi.

RUBAIAT 136

Tu, ascultă-mă, novice, lipsit de vechi prieteni:
La roată nu te gândi şi-apoi, mai ales, despre ea deloc nu vorbi…
De teatrul tău mulţumit fii; şi, spectator paşnic,
Bucură-te de ceea ce se joacă: ale destinului jocuri. Şi ale omului.

RUBAIAT 139

Poţi ignoranţa s-alegi, lumini dacă păstrezi câteva.
Din mâinile isteţilor băutori cupa plină o vei primi;
Însă de eşti un ignorant – neştiinţa nu-i partea ta –
A ignoranţei tale dulceaţă nu vei şti s-o guşti niciodată.

RUBAIAT 143

Cei ce erau fântâni de ştiinţă, pilde-ale virtuţii,
Aprinse făclii pentru prieteni, în bruma gnozelor, groasă,
N-au înaintat nici c-un pas. În noaptea lor s-au pierdut,
În bâlbâiala născocirilor. Şi veşnic dorm!

RUBAIAT 144

Un om am văzut, singuratic, într-un loc sărac. Nu era
Nici eretic, nici musulman. N-avea bogăţii, nici Dumnezeu,
Nici convingeri, nici adevăr. N-avea nici lege, nici principii.
În lumea asta sau cealaltă, un aşa curaj cine l-a avut?

RUBAIAT 147

Ştiinţelor, de-a pururi le-am dat tot timpul meu.
Prin ştiinţă, cele câteva noduri le-am dezlegat, de secrete obscure.
După ani şaptezeci şi doi de reflecţii, fără-o zi de odihnă,
Ignoranţa-mi, o ştiu…

RUBAIAT 148

Deşi mi-i frumos chipul şi subţire, mireasma,
Deşi faţa la fel de proaspătă-i ca laleaua şi-i a chiparosului, talia,
Pe-ale tavernei Lumii ziduri, totuşi n-am înţeles
De ce eternul Pictor mi-a dat înfăţişare.

RUBAIAT 149

În mâinile Cerului, pioni suntem. Ca să se amuze, ne mută.
Nu-i metaforă, – aici, El e Stăpânul, numai El joacă.
Pe-a existenţei tablă de şah ne-mpinge fără-a ne cunoaşte,
Apoi, ne dă brânci, unul câte unul, în coşciugul Neantului, strâmt.

RUBAIAT 151

Mă-ntrebi: „Bizară, priveliştea asta ce-i oare?”
Ah! adevărul să-l spun prea mult ar dura.
O imagine e, de iluzii, răsărind dintr-o întinsă mare
Şi tot aşa-ntorcându-se-nlăuntru-i.

RUBAIAT 152

Din argilă şi apă, Tu m-ai frământat. Sunt aici degeaba; şi ce pot?
Lână şi mătase, Tu le-ai tors. Sunt aici degeaba; şi ce pot?
Binele, răul ce-l fac, cine le-a dat? Şi ce pot?
Destinul meu, Tu l-ai croit. Sunt aici degeaba; şi ce pot?

RUBAIAT 155

Carafa de vin, o, Doamne, mi-ai spart-o!
Iar uşa bucuriei, o, Doamne, în nas mi-ai trântit-o!
Din stângăcie, Tu mi-ai vărsat pe pământ rumenul vin!
(De pământ să mi se umple gura!), oare erai, Doamne, beat?

RUBAIAT 156

Tu, a cărui esenţă misterioasă de nepătruns e pentru noi toţi,
Tu, care grijă n-ai nici de greşelile, nici de-ascultarea noastră,
Când sunt beat de păcate, speranţa în tine îmi dă judecata.
La orice păcat, îndurare! Nădejdea mi-e toată în clemenţa ta…

RUBAIAT 157

Tu rânduieşti soarta viilor şi a morţilor. Roata cerurilor
Cine o cârmuieşte, de nu Tu singur? Eu, rău, sunt sclavul tău,
Tu eşti Stăpânul. De toată dezordinea de-aici vinovat cine-i?
Totul nu Tu oare l-ai creat?

RUBAIAT 158

Tu eşti ascuns, nimeni nu Te vede, iar alteori, Tu Te descoperi
În toate cele ce sunt. Tu ai născocit totul pentru Tine,
Iluziile şi plăcerile, efemerele făpturi.
Spectacolului, Tu-i eşti esenţa, dar şi spectatorul.

RUBAIAT 161

Deschide-mi uşa, Te rog, poţi numai Tu s-o deschizi,
Drumul de urmat Tu mi-l arată, căci Calea Tu o scrii.
Mâna nu mi-o voi da celor ce vor călăuză să-mi fie:
Ca mine, sunt trecători. Veşnic eşti numai Tu.

RUBAIAT 164

Nu merit, o ştiu, nici paradisul, nici infernul.
Cunoaşte Domnul mai bine ca mine lutul din care m-a frământat.
Eretic ca un derviş , urât ca femeia pierdută,
Fără noroc şi religie, cine paradisul mi l-ar deschide?

RUBAIAT 173

Dacă bulgărul lumii s-ar rostogoli într-o groapă, când dorm,
Beat mort, m-aş sinchisi de asta ca de-un bob de orz.
Ieri m-am pus zălog, la tavernă, pentru vin,
Şi-n hohote râdea cârciumarul: „Uite, ce minunat zălog!”

RUBAIAT 174

Cum în mâinile noastre-i doar vântul a toate câte trec,
Cum fiece lucru căderii e sortit, îmbătrânirii,
Gândeşte-te că tot ce există nu are poate nici o existenţă
Şi gândeşte-te, totodată, că există ce nu există.

RUBAIAT 175

În secret a izvorât al vieţii Ocean;
Perla ştiinţei, nimeni n-a putut s-o străpungă.
Bătând câmpii, umblă fiecare urmărindu-şi himera.
Cine-a putut totuşi adevărul a-l spune?

RUBAIAT 178

Cu oceanul s-a unit picătura de apă.
Un fir de praf din nou s-a prins de pământ.
Tu poţi să spui de ce-ai venit pe lume?
A venit o muscă, a zburat apoi.

RUBAIAT 186

Dincolo de Creaţie, dincolo de ceruri, tu cauţi
Şi tăbliţa de ceară, şi calama. Paradisul cu Infernul.
I-am împărtăşit asta maestrului nostru: „În tine se găsesc toate:
Paradisul şi calama, tăbliţa de ceară cu Infernul.”

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Omar Khayyam








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.