Noptile - Octavian Paler

Noptile, cînd îmi amintesc iarasi de noi,
totdeauna pe întuneric si amenintati totdeauna,
îmbratisati sub ghilotina mereu,
totdeauna obsedati de timp si de noapte,
haituiti de umbre în care ne recunoastem pe noi,
totdeauna ca în prima noapte a lumii
si totdeauna vorbind despre sfîrsitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mari si de soare
si totdeauna pe acest nisip negru al noptii
fara sa stim daca mîine vom mai fi împreuna,
totdeauna asteptînd cutitul ghilotinei sa cada,
totdeauna despartirile,
totdeauna dragostea amenintata de altii
si de noi însine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne lumineaza, cînd se ating, mîinile,
totdeauna înfricosati ca mîinile noastre
vor ajunge la capatul dragostei noastre
si totdeauna visînd sa ne iubim fara sa stim
daca suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
daca lumea începe cu noi sau sfîrseste.
Totdeauna dragostea în umbra ca înteleptii lui Rembrandt,
ea care n-are nevoie de întelepciune, ci de speranta
si totusi daca vom muri vreodata dragostea noastra,
va muri nu din pricina noptii
ci din pricina ca noi însine am amenintat-o prea mult.

Adăugat de: leonard

vezi mai multe poezii de: Octavian Paler








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Cu aceleasi aprecieri Aurel
leonard
joi, 20 august 2015



Minunate gânduri, minunat grăiește Octavian Paler
Mulțumesc Leonard.
ALapis
joi, 20 august 2015