O secunda din Eternitate - Razvan

Aştept. Aştept să-mi vină gândurile. Am deschis toate canalele de comunicaţie, sunt un receptor ce palpită, un radar şi de-acum tot ce am de fãcut este să aştept. Aşa gândeam eu. Gândeam despre gândire aşa cum unii scriu romane despre cum se scrie un roman. Mă îndoiesc, cuget, exist, Dumnezeu există. Aveam fantezii despre imaginaţie. În visurile mele visam visuri. Şi când a apărut, totul s-a surpat. Într-o clipă, brusc. Tot sistemul de valori, toată arhitectura realizată cu atâta migală într-un timp atât de îndelungat. Apoi am gândit, de fapt urmãtoarele cuvinte mi-au apărut clar şi distinct în minte:
Instantaneu izbucneau zorile sferei. Întuneric, mai mult întuneric. Sânge din inimă să sorb cu poftă. Setea să-mi curme, paşi fãrã urme. Foame de puncte, foame de linii. Strigă şi urlă şi zbiară şi geme. Lasă flăcările să dea formă focului, clepsidra să dea substanţă timpului. Muşcă şi sfâşie, sfărâmă, înghite. Smulge-le masca, picură ceara, pune-ţi pecetea. Limba ta, cuvintele tale - limită, margini. Niciodată, nimeni, nicăieri. Profetul deşertului, vocea pustiului. Piei, ispită! Rană, răneşte-mă, rană, vesteşte-mă, rană, doreşte-mă! Muzica, fără ritm, fără melodie. Muzica fără sunete. Dansul nemişcat. Tăcere.
Şi toate astea mi-au confirmat faptul că trebuie să plec. M-am prelins în celălalt spaţiu. Acum continui să fiu o secundă a eternităţii.