Nostalgii de toamnă

Autor:Lucica Boltasu


Adăugat de: lboltasu

vineri, 14 octombrie 2016

Nostalgiile de toamnă, cu mahrama ruginie
Mă-ngrădesc, mă înfăşoară, mă cufundă-n reverie,
Plâng copacii despărțirea, lacrimi-frunze veștejite,
Încolțind în ei bobocul primăverilor dorite.

Dezgolit de frumusețea verdelui lucind în soare,
Lăcrimează trist copacul și se-ntreabă: "De ce oare,
Toți se-mbracă-n anotimpuri ce aduc frigul si neaua,
Numai noi, esență tare, ne înlăturăm mantaua?"

Nuditate înlemnită, ram ce-mbrățișează zarea,
Nu îți denigra menirea, nu îți plânge lepădarea!
În adâncurile tale, ai solidă rădăcină,
Te hrănești cu Seva Vieții ce te-nalță spre Lumină.

Primăverile așteaptă să renască-n bucurie,
Mugurul ascuns în scoarță nevăzut, e o solie:
"Nu te întrista, căci vremea-și are vremea ei, creată,
Tot ce-a fost și tot ce este-i plămădit de Sfântul Tată!"

Rânduitele-anotimpuri, astăzi vin și mâine pleacă,
Lasă-n urmă-nmiresmare, sau o lume mai săracă,
Sărăciți de adevărul efemerului, se știe,
Vom trăi intens doar clipa și vom pierde-o veșnicie.

Ce folos să ai frunzișul des, bogat, mândră coroană,
Dacă nu dai rod sau umbră, pentru cel ce-i în bulboană?
Nici măcar un vreasc sau două nu ai dat pentru-n sărman,
Să ațâțe-un foc, tu însă, ești regenerat la an!

Și în caldă primăvară, când pe ram răsar lăstarii
Și-n frunzișul verde palid, cântă-n grupuri "lăutarii",
Uiți de vijelii și crivăț, de-nghețata promoroacă,
Dar găsești alte motive, ceva-n viață să nu-ți placă!

Ba că-i una, ba ca-i alta, nu uita c-ai o menire,
Ești creat cu-n scop anume, ești făcut pentru slujire,
Nu "ce ai?" e întrebarea și "ce îți dă lumea ție?..."
Se va cântări lucrarea ce-ai făcut, fără simbrie.

În vârtej de frunze moarte, printre cețurile groase,
Se aude-o simfonie, tonuri 'nalte, tonuri joase,
Este plânsetul Golgotei, ce prin lemnul crucii sfinte,
Ne-amintește de trădare si de sacrele cuvinte.

Poartă lemnul cu smerenie greutatea răstignirii,
Căci a înțeles mesajul dragostei și dăruirii,
Nu el și-a ales menirea, stâlp de tortură și groază
Și acuma înțelege c-a ajuns...un lemn "de vază",

Pomenit spre neuitare de întreaga omenire,
Nu-și mai plânge rana dată de tăioasa ciopârțire,
Un copac de-ai fi, gândește! Ești călău sau condamnat?
Dumnezeu alege modu-n care vei fi prelucrat!

29/09/13, Barcelona- Lucica Boltasu


vezi mai multe poezii de: lboltasu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Credinţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Multumesc AlbAtros! GBY!
lboltasu (autor)
sâmbătă, 28 ianuarie 2017



Frumos:”Un copac de-ai fi, gândește! Ești călău sau condamnat?
Dumnezeu alege modu-n care vei fi prelucrat!”
Am citit cu plăcere nostalia toamnei tale!
O zi frumoasă!
AlbAtros
duminică, 16 octombrie 2016