Cei Trei - Nikolaus Lenau

Trei călăreţi pe câmpul gol,
Învinşi, se-ntorc domol, domol.

Din răni adânci cad stropii grei,
Simt caii sânge cald pe ei.

Din frâie picură, din şa;
De colb şi spume-i spală-abia.

Caii-l reţin, călcând tihnit,
Astfel prea gros e, prea grăbit.

Merg călăreţii-n strâns alai,
Se sprijină-ntre ei pe cai.

Mâhniţi, în faţă se privesc
Şi unul altuia-şi grăiesc:

"M-aşteaptă-o floare în pridvor,
De-aceea-mi pare rău că mor."

"Am casă, curte şi grădini,
Dar am să mor printre străini."

"Eu doar la Domnul caut har,
Şi-atât. Dar mor cuprins de-amar."

Pândind al morţii drum spre-apus,
Trei vulturi şi-i împart de sus,

Astfel:"Acesta-i prânzul tău,
Cellalt al lui, acesta-al meu."

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nikolaus Lenau