Retina lui Homer (II) - Nichita Stănescu

Personale [ Gânduri ]



Titu, uneori trebuie să ai nervi de sârmă ghimpată,ca să suporți picătura de adevăr din nedreptatea ce ți se face. Metafora cu nervii de sârmă ghimpată bineânțeles că e o tâmpenie, cum îți dai singur seama. La urma urmei, găinațul este începutul câmpului unei păsări tâmpe. Despre sublim voiam să-ti scriu, stimate mai tânăr al meu coleg, despre sublim voiam să-ți spun. Trebuie să-ți scriu înroșindu-mă ca o fecioarà că, totuși, de câteva ori în viața mea m-a încercat sentimentul de a fi măreț, adică de a fi sublim.
Dacă-mi îngăduiești, ți-aș spune ceva care aproape ar părea de rușine. Măreția și fiul ei, sublimul, niciodată nu ți le poți provoca și, mai mult decît atâta, niciodatà nu-ți dai întâlnire cu aceste două animale la ora 12 trecute fix. Plata sufleteascà este atîta de mare, încît aproape nu se merită să fii sublim sau, ca urmare, măreț. Alteori, sublimul e pe datorie. Ti se dà cu ghiotura, iar tu, tîmpitul de mine, sau de tine, sau de alții ca de-alde noi, niciodată nu vom ști că, la un colț de cotitură, zăpada pe gratis se schimbă într-o datorie de noroi. Titu, știi de ce invoc sublimul ? Și știi tu, bătrîne de tînăr prieten, de ce invoc măreția ? Din pricina faptului cà astăzi am dragoste nu numai de mine, ca făptură gănditoare, ci am dragoste de faptul că neumilită făptura poate găndi.
Cât despre mine îți spun pe scurt : sânt rece ca un bloc de gheață. Eu n-am iubit niciodată în viata mea. Nici măcar pe mine însumi n-am fost în stare sâ mă iubesc. De aceea, curiozitatea de a ști cum e iubirea m-a făcut să inventez cuvântul numit suflet. Sper că mă înțelegi. Eu niciodată n-am fost îndrăgostit. De aceea știu totul despre îndrăgostire. Dar ce este încă și mai rău, și trebuie să ți-o spun cu prețul suparării tale pe mine sau cu prețul supărării altora pe mine, pănă la ștergerea mea dintre oameni, pănă la uciderea mea pe acest glob terestru, îți spun acuma iute că mi-e rușine de mine însumi : eu niciodată n-am fost înțelept, și tocmai de aceea, din pură curiozitate, știu totul despre înțelepciune. Dar să vezi și tu, Titu, ce întâmplare a vieții mele : eu niciodată nu sunt, eu niciodată n-am fost un om curios, iar mirarea m-a refuzat să mă mir.
Era cât pe ce să uit. Du-te la anticariatul din colț, pe stânga, unde se vinde timp antic pe vreo 23 sau 24 de lei grămada ! Raportează !

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.