Nod 18 - Nichita Stănescu

Vai mie, am spus,
de sunt cuvintele doar umbra gurii mele!
Vai mie, am strigat,
în timp ce capul îmi cădea în coșul
cel împletit de rafie, de o țărancă,
și iute retezat
de pudicul călău.

Pe pielea mea, brusc, se făcuse toamnă
și dintre omoplați o aripă de umbră
păscuse iarba ca și cum
cuvintele ar fi o ură.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.