Muzica II - Nichita Stănescu

Muzica mă apropia de lucruri,
punea un arc între mine şi ele
şi puteam să cad de departe, din sfere,
fără să-mi frâng nici un mădular,
fără să-mi pierd nimic din putere.

Muzica alegea din mine, ca un magnet,
sentimentul arămiu, sentimentul violet.
Le ridica în sus ca pe nişte fire
de iarbă-n încolţire.

Şi cine veghea putea să zărească
un câmp arămiu, un câmp violet,
deasupra cărora se desface, încet,
şirul nocturn al stelelor palid-albastre,
sub care,
tâmplă, lângă tâmplă,
coastă lângă coastă,
se-mbrăţişară
vieţile noastre.

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.